Header image
BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 20665-4022
|
|
|
|
|
|
 
 
 
 

 
 

MODALITĂŢI DE PERFECŢIONARE A PROCESULUI INSTRUCTIV-EDUCATIV ŞI CREŞTEREA PERFORMANŢEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR

Căpitan Aurelian RAŢIU

 

Trăim într-o societate dinamică, ce se află într-o continuă transformare, adaptare, mişcare. Schimbările majore în relaţiile din interiorul sistemului militar, al relaţiilor internaţionale şi, nu în ultimul rand, al modului de a lupta, se reflectă automat şi în instruirea, educaţia militarilor, în general, a ofiţerilor, în special.

România este membră cu drepturi depline dar şi cu responsabilităţi a NATO şi a Uniunii Europene. De aceea, forţele Armatei României vor putea face faţă noilor misiuni şi vor putea deveni cu adevărat competitive, numai în măsura în care vom avea o resursă umană „cu potenţial ridicat pentru profesia militară, [bine educată] ....performantă”[1], orientată spre cunoaştere, capabilă să anticipeze transformările viitoare, să-şi valorifice optim inteligenţa şi să-şi dezvolte creativitatea, pornind de la convingerea că o forţă militară bine pregătită şi flexibilă reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul integrării depline în structurile europene şi euroatlantice.

Astăzi, toate organizaţiile civile sau militare, companii, universităţi sau persoane, deopotrivă, vizează un nivel ridicat al performanţei[2]. Raportat la educaţie şi la activitatea de predare-învăţare, performanţa este un concept care provoacă anxietate. Angoasa porneşte tocmai de la faptul că termenul este înţeles în sensul de superlativ absolut, plasat în aria excelenţei.

În plan concret, performanţa este întotdeauna legată de rezultatele remarcabile obţinute de olimpicii români la concursurile internaţionale, de admiterea unor studenţi eminenţi la marile universităţi ale lumii etc., ceea ce, considerăm noi, probează doar calitatea excepţională a elitelor capabile de performanţe deosebite, deoarece, până acum, România nu a reuşit să impună o universitate în primele 500 ale lumii[3] (Top întocmit de QS – Quacquarelli Symonds Ltd.), nici în clasamentul Shanghai sau în celelalte sisteme de ierarhizare internaţională a instituţiilor de învăţămant superior.

Performanţa ca atare este greu de definit şi, mai mult, extrem de greu de operaţionalizat.

Iniţial, performanţa era definită în domeniul managerial, ca o conjuncţie a două concepte: eficacitate şi eficienţă organizaţională. Ulterior, Nicolae Bibu propune dezvoltarea acestei matrice prin introducerea unui al treilea termen în ecuaţia performanţei. Astfel, performanţa ar trebui calculată în funcţie de[4]: eficienţă, eficacitate şi calitatea vieţii la locul de muncă.

Eficienţa exprimă măsura rezultatelor unei activităţi raportate la eforturile depuse în acest sens. În educaţie şi nu numai, creşterea eficienţei presupune maximizarea rezultatelor, cu minimizarea costurilor şi a eforturilor. În sistemul militar de educaţie eficacitatea este măsura în care activitatea instructiv-educativă satisface necesităţile beneficiarilor (absolvenţi şi unităţi militare) şi realizează obiective modelelor absolvenţilor instituţiilor de învăţămant militar.

Astfel, o organizaţie performantă este aceea care îşi îndeplineşte misiunea, gestionand corect resursele[5] de care dispune şi oferind o calitate ridicată a vieţii la locul de muncă/studiu.

Altfel spus, performanţa este determinată de relaţia directă dintre finalităţile urmărite şi rezultatele educaţiei. Prin urmare, o evaluare corectă a performanţei unei organizaţii trebuie privită strict în lumina misiunii sale.

Aşadar, o instituţie de învăţământ performantă ar fi aceea care reuşeşte să-şi îndeplinească obiectivele administrative, instructiv-educative şi de cercetare propuse, cu o valoare economică a costurilor comparabilă cu rezultatele obţinute.

Dar, în opinia noastră, nu se poate asocia termenul de performanţă, în sensul lui superlativ, cu acele instituţii cu resurse financiare scăzute (caracteristic României), fără cadre didactice calificate şi nemotivate „să înveţe” (deschise spre autoactualizare). Performanţa, cunoaşterea (învăţarea) şi satisfacţia se condiţionează reciproc într-un mod extrem de armonios. Toate trei sunt sporite atunci când există niveluri foarte înalte de conştientizare a acestora. În momentul în care una dintre cele trei premise este neglijată, celelalte vor avea de suferit. Spre exemplu, performanţa nu poate fi susţinută acolo unde nu există învăţare (progres în domeniul cunoaşterii), şi mai cu seamă acolo unde nu există satisfacţie.

Instituţiile de învăţămant, organizaţiile care nu oferă provocările cunoaşterii şi care resping satisfacţia în muncă nu sunt capabile să realizeze şi să menţină standardele înalte ale performanţei în educaţie.

Pe cale de consecinţă, definirea însăşi a performanţei în educaţie trebuie să includă, în opinia noastră, satisfacţia şi autoperfecţionarea. Niciun ordin sau ameninţare nu poate să genereze performanţă optimă, constantă, chiar dacă, poate, determină ducerea la bun sfârşit a unei sarcini.

Numeroase organizaţii, printre care şi organizaţia militară, considerăm noi, au recunoscut faptul că au nevoie să devină organizaţii performante, în care se învaţă continuu, organizaţii bazate pe cunoaştere, dacă vor să facă faţă permanentelor transformări din societate şi, în cazul nostru, al armatei, din mediul operaţional.

Specificul educaţiei militare este determinat de natura activităţii organismului militar şi este pus în evidenţă de un set de caracteristici fundamentale. Acestea derivă din condiţiile particulare ale educaţiei în mediul militar, din particularităţile pregnante ale profilului militarului, în general, şi al „modelului absolventului” (ofiţerului, subofiţerului), al „modelului luptătorului” în special, respectiv din modalităţile distincte de gestionare a agenţilor acţiunii militare şi particularităţile interdependenţei dintre individ şi echipă (grup) în acţiunile militare ş.a.

Performanţa în educaţia militară este condiţionată de toţi factorii educaţionali – cei care asigură un cadru social organizat pentru desfăşurarea acţiunilor educative, în conformitate cu ansamblul principiilor şi conceptelor cuprinse în teoriile ce abordează domeniul educaţional, documentele şi actele normative specifice în vigoare.

Acceptarea acestor realităţi ne determină să considerăm necesară perfecţionarea metodelor de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ şi adaptarea rapidă a acestora la noile cerinţe, astfel încât scopul stabilit al instruirii (formarea de competenţe, atitudini, comportamente) să fie îndeplinit.

În accepţiune educaţională, metoda este „modalitatea de concepere şi programare a acţiunii educative, este modul de acţiune subordonat scopurilor şi obiectivelor de orientare şi îndrumare a formării omului, este cale de acces spre o comunicare persuasivă”[6], modul de creare a situaţiilor favorabile comunicării dintre instructor şi instruit.

Din punctul nostru de vedere, opţiunile metodologice sunt condiţionate de competenţa de educator a liderului militar/ instructorului. O metodă, în sine, nu este eficientă/ ineficientă. Ea poate fi utilizată în funcţie de anumiţi factori, cu sau fără eficienţă. De aceea, capacitatea liderului de a-şi cunoaşte şi instrui subordonaţii, este esenţială. Problematice devin situaţiile în care grupurile participante la instrucţie (echipă, grupă, pluton) sunt eterogene din punct de vedere al unor factori, precum: nivelul instruirii/ educaţiei generale (la instrucţia individuală), capacitatea de învăţare, disponibilitatea, motivaţia instruirii, care influenţează fundamental procesul instructiv-educativ. O altă particularitate a domeniului militar constă în necesitatea utilizării metodologiei axată, în special, pe activităţile de grup.

Prin urmare, sursele sunt empirice, practica relevand utilizarea predilectă a următoarelor metode didactice: „expunerea, observaţia, demonstrarea şi exersarea”[7]. Autorul foloseşte sintagma „metoda ofertei orale” pentru a desemna prezentarea de către instructorul militar a unui conţinut pe care militarul/ subunitatea trebuie să-l reţină în folosul formării deprinderilor sau a executării nemijlocite a sarcinilor pe care le incumbă funcţia pe care o ocupă.

Perfecţionarea instrucţiei, în opinia noastră, înseamnă, printre altele, menţinerea, perfecţionarea şi generalizarea acelor metode şi instrumente de lucru, care şi-au dovedit eficienţa în decursul timpului, la care se adaugă altele noi, nemaiutilizate până la o anumită dată.

Totodată, trebuie eliminată mentalitatea contraproductivă în instrucţie (comoditate, superficialitate, suspiciune şi neîncredere în subordonaţi, îngrădirea spiritului de iniţiativă) şi înlocuită cu cea de învingător şi, de asemenea, schimbată atitudinea predominant reactivă, într-o atitudine proactivă.

Realitatea a demonstrat că rapiditatea cu care se produc schimbările la nivelul mediului operaţional şi al instituţiei militare pot să surprindă. În ceea ce ne priveşte, evitarea unor asemenea situaţii este posibilă numai printr-o instruire continuă şi performantă, prin schimbarea mentalităţii faţă de propria pregătire, prin flexibilitate decizională şi acţională, astfel încat toate modificările factorilor de mediu – riscuri, ameninţări, capabilităţi proprii, redefinire a priorităţilor etc. – să fie atent analizate, evaluate din perspectiva modului în care influenţează procesul de instrucţie şi pregătire, în vederea rezolvării deficienţelor în timp util şi sub rigorile calităţii.  Instruirea forţelor reprezintă un factor decisiv în transformarea armatei. De aceea, este necesară dezvoltarea unor noi tehnologii care să contribuie la eficientizarea trinomului predare-învăţare-evaluare.

În accepţiunea noastră, informaţia şi noile tehnologii ale informaţiei (IT&C – Information Technology and Communications) oferă ocazia unei reformări a procesului instructiv în sensul reorientării spre cel instruit (elev, student, militar profesionist, cursant). Implementarea noilor tehnologii ale informaţiei în instruire (instruirea asistată de calculator) presupune mai multe faze[8]: substituţia, tranziţia şi transformarea.

Dacă în faza substituţiei calculatorul joacă rolul de „hartie electronică”, fără satisfacerea nevoilor reale de instruire într-o societate informaţională, iar tranziţia aduce doar câteva elemente de noutate, permiţând celor instruiţi realizarea de proiecte în colaborare cu colegi din locuri diferite, în etapa transformării tehnologia poate conduce la situaţii de instruire total noi, vechile practici devenind nefuncţionale.

Utilizarea celor mai noi descoperiri ale informaţiei doar ca substitut sau ca modalitate de automatizare a practicilor existente, nu poate să ofere soluţii viabile pentru problemele actuale ale instruirii, cum sunt: lipsa fondurilor, militari aparţinand unor culturi, niveluri de educaţie şi vârste diferite, schimbările continue în modul de desfăşurare a operaţiilor militare, noile cerinţe ale profesionalizării armatei etc.

În noul tip de societate, „informaţională”, utilizarea elementelor multimedia în instruire, instruirea asistată de calculator (simularea), e-learning-ul, evaluarea şi autoevaluarea asistate de calculator, instruirea bazată de internet, reprezintă cele mai potrivite metode de a veni în întâmpinarea nevoilor de cunoaştere, instruire şi formare continuă, inclusiv în armată.  E-learning sau învăţarea avansată distribuită (Advanced Distributed Learning – ADL) reprezintă un tip de instruire asistată de calculator, ce furnizează materiale într-o ordine secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de cursanţi în maniera proprie. Deşi astfel de sisteme există deja, în cadrul reţelei pentru transformare a Comandamentului Aliat pentru Transformare (NATO & Partner Education & Training Portal), dar şi în România la Universitatea Naţională de Apărare (DIDAD – Portal eLeraning), serviciile şi cursurile oferite de acestea sunt relativ simpliste, prea puţin cunoscute şi accesate.

Folosirea tehnologiei informaţiei şi punerea bazelor domeniului învăţării avansate distribuite reprezintă un instrument important pentru îmbunătăţirea instrucţiei. Instruirea asistată de calculator şi simulator trebuie conectată la instruirea programată, deoarece se bazează pe parcurgerea unei programe de instruire, adică a unui algoritm prestabilit, alcătuit din alternări de secvenţe informative cu momente rezolutive, cu seturi suplimentare de cunoştinţe etc.

Acest tip de instruire prezintă a serie de avantaje, astfel: reducerea timpului de instruire, însuşirea individuală a cunoştinţelor de către toţi cei instruiţi, în funcţie de posibilităţile lor diferite şi de experienţa anterioară, crearea premisei formării unui stil de muncă activ şi autocontrolat, livrarea (modificarea) uşoară a pachetelor de instruire, corelarea optimă a fragmentelor de conţinut, din aproape în aproape, de la simplu la complex şi stabilirea unei succesiuni obligatorii în raport cu obiectivele şi standardele de performanţă precis formulate până la soluţionarea integrală a problematicii.

Sistemul e-learning poate constitui o formă modernă de desfăşurare a instrucţiei în domenii de aplicabilitate, precum:

– instrucţia individuală a militarilor voluntari pentru însuşirea procedurilor standard de operare, cunoaşterea tehnicii de luptă şi a armamentului, prevederilor legilor şi reglementelor militare generale, standardelor individuale şi colective, normelor de protecţie a muncii şi a mediului, cultură organizaţională şi de securitate; – instrucţia comandamentelor; – generalizarea „lecţiilor învăţate” şi experienţei acumulate; – cunoaşterea caracteristicilor teatrelor de operaţii în care structurile militare vor acţiona, dar şi din alte zone de intervenţii cu forţe conduse de ONU, NATO sau UE; – dezvoltarea competenţelor lingvistice ale personalului etc.

În această privinţă, Comandamentul Aliat pentru Transformare şi Agenţia NATO de standardizare urmăresc dezvoltarea în continuare a unor ample programe, precum: Revizuirea exerciţiilor, instruirii, educaţiei şi evaluării (Exercise, Training, Education and Evaluation Review – ETEE), Programul electronic de instruire militară şi exerciţii (Electronic Military Training and Exercise Programme – eMTEP), Sistemul de management axat pe instruire (Systems Approach to Training), Proiectul Snow Leopard (NATO Snow Leopard – The NATO Education and Training Network – în care se are în vedere învăţarea avansată distribuită – ADL, instruirea electronică, modelerea- simularea, scenariile şi exerciţiile comune şi mediul strategic asimetric).

Astfel, noile tehnologii ale informaţiei oferă oportunităţi deosebite pentru creşterea calităţii educaţiei/instruirii. Una dintre cele mai promiţătoare utilizări este reprezentată de sprijinul cadrului didactic la predarea unor cunoştinţe mult mai complexe, la angrenarea şi stimularea activităţii intelectuale a elevilor/studenţilor în procesul de învăţare, precum şi dezvoltarea de lecţii, cursuri într-o nouă dimensiune.

Resursele calculatoarelor permit apariţia de noi posibilităţi şi mijloace de predare şi învăţare, total diferite de cele utilizate anterior. Acestea permit celor care învaţă accesul la informaţii şi cunoştinţe în formate noi, care uşurează procesul de învăţare.

De asemenea, resursele tehnologice şi instrumentele software permit elevilor/ studenţilor să exploreze zone de interes şi să investigheze subiecte care, într-un suport informaţional tipărit, nu au fost dezvoltate suficient. Prin accesarea resurselor multimedia, a bazelor de date şi prin utilizarea posibilităţilor calculatorului şi a unor softuri specifice, concepte, principii de bază, fenomene, vor fi înţelese mult mai uşor şi se va realiza fixarea mai rapidă a cunoştinţelor, precum şi formarea de deprinderi, abilităţi şi competenţe. Astfel, procesul educaţional şi produsul educaţiei sunt mult mai performante.

În definitiv, performanţa şi situarea pe baze ştiinţifice a educaţiei militare presupun luarea în considerare a ansamblului de factori ce intervin şi au efecte formative, a principiilor, obiectivelor, formelor de organizare şi a metodele specifice pedagogiei, valorificarea acumulărilor ştiinţelor militare, a lecţiilor învăţate din operaţiile curente ale structurilor din Armata României sau ale altor armate aliate şi partenere, precum şi a acelor aspecte ce ţin de calitatea şi cantitatea resurselor (umane, materiale, financiare) la dispoziţie.

NOTE
pxv

[←1] „Strategia de transformare a Armatei României”, Bucureşti, 2007, p.20.

[←2] Performanţă = rezultat (deosebit de bun), realizare deosebită într-un domeniu de
activitate (dex-online.ro). .

[←3] Ioan Pânzaru, Interviu, „Adevărul”, 11 septembrie 2009, http://www.adevarul.ro şi
http://www.ziare.com, 9 aprilie 2009, sursa: AGERPRES. .

[←4] Ion Dănăiaţă, Nicolae Bibu, Mariana Predişcan, „Management – bazele teoretice”,
Editura Mirton, Timişoara, apud, Ilie D. Marian, „Cultura schimbării organizaţionale”,
http://cosur.rcsedu.info.

[←5] Mario C. Martinez Michelle Nilson, „Assessing the Connection Between Higher
Education Policy and Performance”. În: „Educational Policy”, nr. 2, 2006, p. 299, în
baza de date SAGE, http://online.sagepub.com.

[←6] Elena Macavei, „Pedagogie. Teoria educaţiei”, Bucureşti, Editura Aramis, 2001,
pp. 23-24.

[←7] Dumitru Popovici, „Introducere în pedagogia militară”, Bucureşti, Editura
Licorna, 1999, p. 191.

[←8] Seth J. Itzkan, „Assesing the future of telecomputing environments: Implications
for instruction and administration”. Computing Teacher, Eugene, Oregon, 1994, vol.
22, apud Joke Voogt, Linda Odenthal, „Study on Innovative Use of Information and
Communication Technology în Education”, University of Twente, Faculty of
Educational Science and Technology, Netherlands, http://www.arp.sprnet.org/joke.htm

 

    







coperta nr. 1/2011
Descărcare fişier PDF


 

  Webdesign COL Dragos Anghelache