Header image
BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 20665-4022

|
|
|
|
|
|
c  
 
 
 

 
 
COMANDA ŞI CONTROLUL FORŢELOR TERESTRE ÎN OPERAŢIILE DE RĂSPUNS LA CRIZĂ. ROLUL STRUCTURILOR ISTAR ÎN ASIGURAREA SUPERIORITĂŢII DECIZIONALE (2)
Colonel dr. Vasile CERBU

urmare (urmare din nr. 1/ 2011)

Luarea deciziei este produsul analizei situaţiei operaţionale comune recunoscute pentru a determina diagrama de relaţii între factorii mediului operaţional (misiune, inamic/forţele de opoziţie, teren şi situaţia meteorologică, forţele la dispoziţie şi sprijinul acordat acestora, timpul la dispoziţie şi consideraţii civile). Analiza situaţiei operaţionale comune facilitează procesul de luare a deciziei prin identificarea oportunităţilor şi limitărilor/restricţiilor pentru îndeplinirea misiunilor, forţelor la dispoziţie şi necesarului de informaţii .

În acelaşi timp, înţelegerea situaţiei, riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor inamicului/adversarului (atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ) este întrebuinţată în procesele de comandă şi control în sensul influenţării percepţiilor şi acţiunilor organizaţiilor neguvernamentale sau ale unor instituţii/ organizaţii internaţionale. Aceste informaţii constituie suportul de informaţii al operaţiei informaţionale – componentă a operaţiei de răspuns la criză.

Pe timpul etapei escaladării crizei, un rol important îl are supravegherea şi avertizarea timpurie. Componentele sistemului naţional de supraveghere şi avertizare timpurie sunt:

a) supravegherea terestră;
b) supravegherea aeriană;
c) supravegherea navală;
d) supravegherea electronică;
e) supravegherea CBRN.

Forţele terestre participă/execută activităţi specifice supravegherii electronice, supravegherii CBRN, supravegherii terestre şi supravegherii aeriene (cu structuri de avioane fără personal la bord etc.). Avertizarea nu este completă până nu se ia o decizie oportună, iar pentru a fi eficientă avertizarea trebuie să se realizeze la timp şi să fie predictibilă. Oportunitatea şi acurateţea avertizării sprijină asigurarea necesarului de informaţii pentru luarea deciziei la nivelurile strategic, operativ şi tactic. La un nivel minim, aceasta poate fi premisa deciziei de a nu acţiona. Orice acţiune poate avea impact asupra opţiunilor preventive, măsurilor de răspuns la crize, contrasurprinderii sau contraagresiunii.

Structurile de informaţii militare tip „2” şi elementele ISTAR din structurile de forţe terestre, atât de la nivel operativ cât şi tactic, trebuie să fie în măsură să supravegheze, să identifice, să monitorizeze şi să transmită factorilor de decizie militari specifici acestor niveluri, indiciile de declanşare a unor crize interne şi externe în ariile de responsabilitate şi de interes. Aceste informaţii asigură adoptarea în timp util a măsurilor necesare prevenirii situaţiilor de manifestare a riscurilor şi ameninţărilor de toate tipurile. Obiectul avertizării timpurii îl constituie informaţia prelucrată sub toate aspectele sale: secretă sau nesecretă/publică, codificată sau necodificată, cu caracter civil sau militar, destinată identificării indiciilor unor posibile crize şi/sau conflicte militare, gestionării evoluţiei factorilor de amplificare a riscurilor, pericolelor sau ameninţărilor. Este ceea ce generic numim superioritatea informaţională, greu de realizat pe toată perioada ORC, dar esenţială în momentele-cheie de planificare şi executare a acestora.

Există o diferenţă între avertizarea timpurie şi prevenirea conflictelor. Astfel, avertizarea timpurie are funcţia de a asigura informaţii procesate pe baza cărora la nivelul elementelor de comandă-control ale forţelor terestre pot fi proiectate şi aplicate măsuri preventive pe termen scurt şi mediu şi pentru care se pot prevedea modalităţi de prevenire a conflictelor pe termen lung. Prevenirea conflictelor presupune măsuri şi acţiuni pentru a se evita manifestarea riscurilor şi ameninţărilor şi escaladarea disputelor/dezvoltarea efectelor riscurilor.

Supravegherea la nivelul structurilor forţelor terestre se realizeazăprin culegerea informaţiilor prin toate sursele specifice disciplinelor OSINT, HUMINT, SIGINT, IMINT şi MASINT, fuziunea informaţiilor, analiza şi diseminarea acestora, gestionarea bazelor de date, protecţia informaţiilor şi activităţi de instruire.

Structurile forţelor terestre care constituie subsistemul ISTAR (care asigură supravegherea şi avertizarea timpurie) ca parte a sistemului naţional militar de informaţii, are o componentă de comandă-control, o componentă de execuţie (care asigură colectarea informaţiilor), componentă proprie de comunicaţii şi informatică – parte a sistemului de comunicaţii şi informatică existent la nivelul fiecărei mari unităţi şi unităţi şi subsistemul logistic. Este necesară o componentă de comunicaţii şi informatică proprie, deoarece acţiunile structurilor ISTAR preced acţiunea structurilor care asigură prevenirea/managementul crizelor, ceea ce presupune o ridicare a capacităţii operaţionale/ope-raţionalizare anticipată, cantitatea de informaţii vehiculată este mare, iar vehicularea altor informaţii ar putea genera blocarea componentei de comunicaţii cu efecte negative majore asupra cunoaşterii situaţiei operaţionale integrate recunoscute.

Putem aprecia că realizarea superiorităţii/avantajului informaţional în ORC are ca efect reducerea duratei ciclului informaţional şi o superioritate/dominaţie decizională, generează o putere de luptă crescută prin conectarea în reţea a senzorilor, factorilor de decizie şi sistemelor de armament. Se realizează o imagine de ansamblu sau partajată a situaţiei, o viteză de comandă-control crescută, un ritm înalt al operaţiilor, letalitate crescută, viabilitate ridicată şi un grad sporit de sincronizare.

În opinia noastră, scopul superiorităţii informaţionale este de a asigura dezvoltarea unui alt concept de ORC, care să aibă ca efect dominarea operaţională a spaţiului de confruntare/operaţii. Aceasta se poate realiza prin trei provocări la adresa superiorităţii operaţionale:

a) prelucrarea automată şi transportul informaţiilor;
b) cunoaşterea spaţiului de confruntare/operaţii;
c) operaţiile informaţionale, bazate pe o infrastructură informaţională dezvoltată.

Putem aprecia că superioritatea informaţională realizată prin structurile ISTAR potenţează toţi factorii puterii de luptă a structurilor de forţe terestre, mult mai pregnant în operaţiile de răspuns la criză. Avantajul/superioritatea informaţională şi dominaţia/superioritatea decizională reprezintă cheia succesului în operaţiile de răspuns la criză, atât în mediul naţional cât şi multinaţional.

Subsistemul de comunicaţii şi informatic

Subsistemul de comunicaţii şi informatic reprezintă o cerinţă esenţială a comenzii şi controlului operaţiilor de răspuns la criză a structurilor de forţe terestre. Comandanţii trebuie să exercite comanda şi controlul şi în condiţiile dezorganizării subsistemului de comunicaţii şi informatică, ca urmare a efectelor acţiunilor forţelor ostile, acţiunilor de război electronic executate de acestea, a deteriorării tehnicii şi echipamentelor majore etc. Subsistemul de comunicaţii şi informatică are două componente: componenta de comunicaţii şi componenta informatică .

Componenta informaticăpentru asistarea activităţilor de comandă şi control a operaţiilor de răspuns la criză trebuie să fie dezvoltată, ţinându-se cont de o serie de restricţii cum sunt:
a) implementarea arhitecturii de sisteme deschise şi a standardelor internaţionale agreate;
b) utilizarea pe scară mai mare a pachetelor software comerciale sau dezvoltate local, gata realizate;
c) adoptarea modului evolutiv de implementare a subsistemului; respectarea normelor naţionale şi internaţionale în domeniu;
d) să asigure o mare mobilitate, să fie uşor de instalat şi să lucreze în condiţii variate de mediu.

Totodată, componenta de comunicaţii trebuie să asigure servicii de prelucrare a documentelor (incluzând capacitatea de a crea, edita, combina şi formata documente), servicii GIS (Geographic Information Sistem), servicii de asistare a procesului de generare şi gestionare a rapoartelor şi sintezelor de orice natură, servicii de mesagerie personală, servicii de calcul, servicii de securitate a informaţiilor şi gestionare a informaţiilor privind zona de operaţii.

Principalele cerinţe pe care apreciem că trebuie să le îndeplinească componenta informatică sunt asigurarea schimbului de informaţii în diferite forme, procesarea şi gestionarea automată a mesajelor, realizarea managementului de reţea prin funcţii de monitorizare şi control a reţelelor acestora, facilităţi grafice şi de reţea şi facilităţi multimedia.

Componenta comunicaţii va avea asigurate mijloace radio şi radioreleu şi de comutaţie automată. Arhitectura componentei de comunicaţii este necesar a avea capacitatea de a suporta comunicaţii de date, voce şi video secreti-zate şi nesecretizate. Totodată, componenta de comunicaţii trebuie să asigure capacitatea de extindere printr-o arhitectură de sistem deschisă, să fie modulară şi flexibilă. Dimensiunea componentei şi numărul de mijloace vor fi în concordanţă cu mărimea structurii pentru care se realizează, tipul misiunilor şi problemele specifice proiecţiei forţelor în zona de operaţii de răspuns la criză.

Mijloacele de comutaţie automată trebuie să asigure canale de conducere automatizată a forţelor, mobilitate, siguranţă în exploatare, flexibilitate, protecţie la perturbaţii electromagnetice, modularitate, interoperabilitate cu Reţeaua de Transmisiuni Permanentă (RTP), cu reţeaua de telecomunicaţii naţionale, cu reţelele fixe sau de campanie ale structurilor de forţe cu care se cooperează sau în subordinea cărora se află.

Având în vedere că structura de comandă-control este variabilă în funcţie de misiune, arhitectura sprijinului de comunicaţii şi informatică, dislocabi-lă, trebuie adaptată pentru a sprijini aranjamentele de comandă şi control, bazate pe cerinţele schimburilor de informaţii la nivelurile operativ şi tactic (cine are nevoie de informaţii, ce fel de informaţii se vehiculează, de unde sunt primite informaţiile şi cum se face schimbul de informaţii), în cadrul operaţiilor de răspuns la criză se utilizează sistemele de comunicaţii existente, capabilităţile sistemelor de comunicaţii şi informatică dislocabile, dar şi alte sisteme la dispoziţie (NATO, BICES etc.).

În opinia noastră comunicaţiile structurilor de forţe terestre trebuie organizate pe trei niveluri: strategic, operativ şi tactic. Comunicaţiile la nivel strategic vor asigura legătura între Statul Major General / Centrul de Conducere Operaţională şi elementul de comandament/comandamentul dislocabil în aria de confruntare/operaţii, Statul Major al Forţelor Terestre, elemente ale comandamentului Componentei Operaţionale Terestre şi alte comandamente/comenzi. Aceste legături se vor caracteriza printr-un volum mare de trafic de informaţii, asigurarea securităţii legăturilor şi transmiterea în timp real a informaţiilor în sprijinul comenzii-controlului şi în sprijinul forţelor.

La nivel operativ, comunicaţiile între Statul Major al Forţelor Terestre/ Comandamentul Componentei Operaţionale Terestre şi marile unităţi/unităţi din subordine sunt în responsabilitatea comandamentului componentei. Acestea vor/pot avea acces la serviciile securizate şi nesecurizate ale reţelelor naţionale, imaginile terestre, maritime şi aeriene, cât şi întrunită recunoscute, precum şi la sistemele de imagerie şi de date. Transferul de date se face prin intermediul liniilor naţionale UHF şi SHT SATCOM, comerciale SATCOM, tactice UHF SATCOM (TACSAT), HF şi U/VHF radio, microunde şi liniile de comunicaţii terestre, atât comerciale cât şi militare.

La nivel tactic, comunicaţiile şi informatica în cadrul structurilor militare naţionale de forţe terestre se află în responsabilitatea acestora. Structurile de comunicaţii de nivel tactic în operaţia de răspuns la criză constau, în special, în comunicaţii terestre UHF, VHF sau HF radio, după cum permit condiţiile ariei de confruntare/operaţii şi funcţie de disponibilităţi.

Subsistemul logistic

Subsistemul logistic necesar pentru exercitarea comenzii-controlului structurilor de forţe terestre la nivel operativ şi tactic cuprinde elemente de conducere şi de execuţie organizate modular, pe niveluri ierarhice potrivit lanţului de comandă-control ordonat, dimensionate şi adaptate permanent la misiunile forţelor angajate în operaţii de răspuns la crize pentru care se asigură sprijinul specific, precum şi relaţiile funcţionale care se stabilesc între acestea.

Modul de organizare şi funcţionare a subsistemului logistic se aprobă/ stabileşte prin ordine ale comandanţilor/şefilor structurilor de nivel operativ/tactic, la propunerea structurilor de specialitate din subordinea acestora.

În cadrul grupului de planificare a operaţiei de răspuns la criză, personalul de sprijin va elabora şi dezvolta arhitectura logistică pentru spaţiul de angajare, pe baza Directivei de planificare, intenţiei şefului Statului Major General şi a orientărilor primite de la comandanţii/şefii structurilor de nivel operativ/tactic (şeful Statului Major al Forţelor Terestre, comandantul Componentei Operaţionale Terestre, comandanţii comandamentelor disloca-bile, de mari unităţi/unităţi/formaţiuni militare/alte elemente operaţionale constituite temporar). Pentru aceasta se stabilesc următoarele elemente principale: a) liniile strategice, operative şi tactice de comunicaţii, accesul în spaţiul de angajare şi punctele de intrare, inclusiv la aeroporturile, porturile şi gările de debarcare; b) bazele intermediare atunci când este cazul; c) posibilităţi de sprijin ale naţiunii-gazdă sau ale contingentelor unor armate aliate; d) liniile de comunicaţii din spaţiul de angajare.

În baza concluziilor rezultate în urma analizei aspectelor principale ale arhitecturii logistice la nivelurile operativ şi tactic, personalul logistic şi juridic din structurile de forţe terestre se asigură că există toate aranjamentele legale pentru iniţierea cererilor de sprijin al naţiunii-gazdă, care includ un sumar al cerinţelor şi evidenţiază scopul aranjamentelor solicitate.

În cadrul grupei de planificare a operaţiei, personalul logistic elaborează concepţia logistică la nivel operativ/tactic ca parte componentă a concepţiei operaţiei terestre sau întrunite (când este cazul). Aceasta cuprinde concepţiile transportului, sprijinului naţiunii-gazdă, de susţinere logistică şi de mentenan-ţă, de geniu de infrastructură, de sprijin medical, contractori, resursele umane şi finanţarea.

Punctele de comandă

Punctele de comandăsunt elementele de suport, fixe sau mobile, organizate, amenajate şi utilate care permit dispunerea personalului şi a echipamentelor majore la dispoziţia comandantului într-un loc sigur, sub o comandă unică, din care acesta să execute actul de comandă-control asupra structurilor de forţe în operaţiile de răspuns la criză.

În situaţii de criză, comanda-controlul se execută din puncte de comandă organizate, înzestrate şi dispuse în conformitate cu concepţia de comandă-control elaborată la nivel strategic, operativ şi/sau tactic, ca parte a concepţiei operaţiilor.

La nivelurile operativ şi tactic, în funcţie de mijloacele tehnice şi resursele umane existente şi de specificul misiunilor structurilor de forţe terestre, se constituie, de regulă, punct de comandă de bază, punct de comandă de rezervă şi punct de comandă logistic, în anumite situaţii, temporar, se constituie punct de comandă ajutător pentru exercitarea comenzii-controlul structurilor care desfăşoară operaţii pe o direcţie (zonă de angajare), cu caracter de independenţă, şi punct de comandă înaintat pentru exercitarea comenzii-con-trolului forţelor care în acel moment desfăşoară operaţii decisive pentru îndeplinirea misiunii/atingerea scopurilor propuse/efectelor dorite, planificate.

În punctul de comandă, elementele constitutive ale structurii de coman-dă-control a forţelor terestre participante la ORC şi mijloacele aferente acestora, vor fi dispuse grupat în centre şi elemente ale diferitelor subsisteme. Astfel, pot fi organizate centrul de operaţii, centrul de informaţii, centrul de resurse, centrul de comunicaţii, centrul CIMIC şi elementele de securitate .

Centrul de decizie este o structură temporară a punctului de comandă, în cadrul căruia se obţin, centralizează şi analizează informaţiile referitoare la aria de confruntare/operaţii, în scopul determinării implicaţiilor acestora asupra actului de comandă. Acesta se constituie în componenta cu ajutorul căreia comandantul ia decizia, componentă a actului de comandă-control. Centrul de decizie are în compunere, de regulă, pe şefii de module din cadrul comandamentului.

Centrul de decizie elaborează principalele probleme ale planificării operaţiei de răspuns la criză, iar activitatea se desfăşoară pe baza concepţiei eşalonului superior (strategic sau operativ) şi a precizărilor comandantului structurii de forţe terestre implicate în ORC.

Centrul de operaţii (la nivel operativ şi tactic) este compus din grupul de conducere a operaţiei, grupul de planificare a operaţiei (operaţiei întrunite la nivel operativ, când sunt angajate mai multe categorii de forţe armate), grupul reprezentanţi, grupul ofiţeri de legătură, grupul situaţii şi grupul informaţii. Grupul de conducere a ORC asigură comanda-controlul acţiunilor în curs de desfăşurare, elaborarea şi actualizarea imaginii operaţionale integrate/comune a ariei de confruntare/operaţii, monitorizarea, supravegherea şi evaluarea situaţiei curente în scopul avertizării situaţionale a comandantului structurii de forţe terestre, pentru luarea din timp a deciziei. Grupul de planificare asigură procesul de planificare a ORC viitoare, în situaţiile de criză, când evenimentul evoluează lent, aceste două grupuri pot fuziona în grupul de conducere şi planificare.

Grupul reprezentanţi este compus din personal al structurilor cu care se cooperează (Forţe Navale, Forţe Aeriene, Ministerul Administraţiei şi Internelor, alte formaţiuni sau din organizaţii nemilitare care sunt implicate în managementul crizei).

Grupul ofiţeri de legătură este compus din ofiţerii destinaţi transmiterii documentelor de conducere/informare, proveniţi din structurile cu care se cooperează (Forţe Navale, Forţe Aeriene, Ministerul Administraţiei şi Internelor, organizaţii nemilitare implicate în managementul crizei etc.).

Grupul informaţii asigură prezentarea situaţiei operaţionale comune, riscurilor şi ameninţărilor din aria de confruntare/operaţii, centralizează nevoile de informaţii, le ierarhizează, le transmite la centrul de informaţii şi cooperează cu celelalte elemente din cadrul centrului de operaţii pentru asigurarea necesarului de informaţii.

Grupul situaţii asigură cunoaşterea continuă a situaţiei şi realizarea imaginii operaţionale comune asupra ariei de confruntare/operaţii şi a evenimentelor sau incidentelor majore. Acesta este grupul central al fluxului de informaţii pentru toate rapoartele şi ordinele care intră/ies din centrul de operaţii.

Centrul de informaţii are rolul de a asigura managementul ciclului informaţional în operaţiile de răspuns la criză. Această structură se constituie pentru gestionarea procesului de supraveghere şi avertizare timpurie, sprijină elaborarea avertizării situaţionale prin asigurarea de informaţii procesate, prin colectarea, fuzionarea, analiza acestora, elaborarea de baze de date şi produse informative destinate planificatorilor. Acest centru are în compunere un modul comandă-control activităţi ISTAR, un modul fuziune, analiză şi diseminare informaţii, un modul „2X” (HUMINT şi CI), un modul SIGINT şi război electronic şi un modul GEOINT.

În centrul de resurse îşi desfăşoară activitatea modulul personal, modulul logistic şi modulul financiar al comandamentului. Centrul de resurse se constituie în anumite situaţii în punct de comandă logistic. Personalul acestui centru asigură expertiza în domeniu şi serviciile în sprijinul operaţiilor de răspuns la criză, şi răspunde de identificarea, implementarea şi susţinerea nevoilor de resurse în cooperare cu actorii militari şi nemilitari participanţi la gestionarea acestor situaţii.

Centrul de comunicaţii are în compunere personalul modulului comunicaţii şi informatică şi se constituie din ansamblul forţelor şi mijloacelor de comunicaţii şi informatică din punct de vedere organizatoric, funcţional şi tehnic sub comandă unică.

Punctele de comandă ale marilor unităţi şi unităţi de forţe terestre, participante la ORC, pot organiza şi alte centre, temporar, în funcţie de caracteristicile misiunii, obiectivele pe care le urmăreşte operaţia, standardele operaţionale şi tehnice de interoperabilitate, caracteristicile ariei de confruntare/operaţii etc.

Procedurile de comandă-control

Procedurile operaţionale, componentă a sistemului de sprijin al comen-zii-controlului, reprezintă modalităţi de acţiune pentru executarea activităţilor de pregătire şi luare a deciziilor, atât la nivel operativ cât şi tactic, care se bazează pe folosirea unor surse multiple cum sunt doctrinele, manualele, concepţiile şi standardele de operare.

Înţelegerea caracterului dinamic şi atipic al crizelor şi al operaţiilor de management al acestora constituie o premisă de la care trebuie să se plece în elaborarea strategiilor de transformare a Forţelor Terestre, în asigurarea comenzii şi controlului acestor fenomene/situaţii şi în proiectarea structurilor nevoite a le duce la bun sfârşit.

Cunoaşterea de către specialiştii militari a elementelor de specificitate a operaţiilor de răspuns la criză este indispensabilă oricărei analize realiste.

În acelaşi timp, domeniul comenzii şi controlului structurilor de forţe terestre în ORC rămâne, în continuare, unul din cele mai provocatoare pe care începutul acestui secol le evidenţiază în teoria şi practica militară.

Se impune o adevărată revoluţie în gândirea şi în cultura noastră organi-zaţională, o reconsiderare a întregii problematici în acest domeniu al comenzii şi controlului, deosebit de sensibil, pentru asigurarea unei participări eficiente, cu efect vizibil, a forţelor terestre la întregul spectru de operaţii de răspuns la criză, care să facă din România un partener respectat şi credibil în cadrul Alianţei.

BIBLIOGRAFIE:

*** Concepţia privind comanda şi controlul structurii de forţe în Armata României, CP l/S-l 19, 2010.
*** Manualul planificării operaţiilor – proiect, Bucureşti, 2010.
*** Manualul planificării operaţiilor diviziei de infanterie, proiect, Buzău, 2010.
*** Mission Command: Command and Control of Army Forces, 2003.
*** The Battle Staff Smartbook, second edition, The Lightning Press, Lakeland-Florida, 2005.
*** AAP-6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii, 2007.
*** AJP5-0, Doctrine for Planning Joint Operations, 1995.
*** AJP-3.4. (A) Non-Article 5 Crisis Response Operations, project, 2004.
*** FM 22-100, Army Leadership,1990.
*** FM 3.0, Operations, Washington DC, 2001.
*** FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005.
*** FT-2, Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005.
*** Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 18 martie 2004.
*** Legea nr.45/1994 a apărării naţionale a României, Monitorul Oficial al României, partea I nr. 172 din 07 iulie 1994.
*** Legea nr.453/01.11.2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1052 din 12 noiembrie 2004.
Grisogova, Anne-Marie, Transitioning a Brigade to an Adaptive Organisational Stance, Workshop Paper, Defence, Science and Technologs Organisation, Adelaide, 2008.
Vlad Ion – Războiul bazat pe reţea şi operaţiile bazate pe efecte în viziunea strategiei de transformare a Armatei României, teză de doctorat, Bucureşti, 2010.

 

 

NOTE
pxv

Cf. Colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006, art. 0103.

Cf. Colectiv, FT-1, Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre, Bucureşti, 2006, art. 0217-0218

Cf. Colectiv, FT-2, Manual pentru organizarea de stat major şi operaţii al Forţelor Terestre, Bucureşti, 2005, art. 0135-0142.

Cf. colectiv, Manualul planificării operaţiilor – proiect, Bucureşti, 2010, cap. 4, pct. 4.3.

 

    





 

 

 

Comanda şi controlul forţelor terestre în operaţiile de răspuns la criză. Rolul structurilor ISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale (2)

 

Informaţia şi mediul de desfăşurare a acţiunilor militare moderne

 

Conflictualitatea etnico-religioasă în Zona extinsă a Mării Negre

 

Interdependenţa operaţiilor bazate pe efecte şi acţiunile de tip contrainsurgenţă în operaţiile diviziei de infanterie

 

General Douglas MacArthur in the Korean War

 

Generalul Douglas MacArthur în Războiul din Coreea

 

Human security threats warning in crisis situations

 

Prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii umane în situaţii de criză

 

Federaţia Rusă – scena sângeroasă a jihadului cecen

 

Procesul de luare a deciziei militare în operaţia de contrainsurgenţă

 

 

 

 


 
  Webdesign Dragoş Anghelache