Header image
BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE
ISSN 20665-4022
|
|
|
|
|
|
 
 
 
 

 
 
LEADERSHIP SERVANT, FORMA MODERNĂ A LEADERSHIP-ULUI TRANZACŢIONAL ŞI TRANSFORMAŢIONAL
Căpitan Marius Constantin RALEA
Dan TOHĂNEAN

 

Nu te întreba ce poate să facă ţara ta pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ţara ta.
(J.F.Kennedy)

Primul pas spre leadership este servirea celorlalţi.
(J.Maxwell)

Leadership-ul în starea lui cea mai bună este împărţirea. Prin împărţirea a ceea ce este mai bun în noi, scoatem în evidenţă ce este mai bun în ceilalţi.
(K.Love)

 

"Aspiraţiile, valorile şi chiar supravieţuirea societăţii în ţările dezvoltate vor ajunge să depindă de realizările, de competenţa, de seriozitatea şi de valoarea conducătorilor"1. În acelaşi sens se pronunţă şi alţi autori: "Forţa aflată în spatele organizaţiilor de succes este capacitatea de a conduce"2. Liderul este atât de implicat în realizarea obiectivelor sociale, politice, economice etc., încât a devenit figura centrală. Aproape că nu există domeniu al vieţii şi practicii sociale care să nu fie interesat de problematica vastă şi teribil de actuală a conducerii. Organizaţiile militare, politice, bancare, comerciale, sportive etc. fac eforturi nu doar pentru găsirea celor mai bune forme de organizare, a celor mai bune structuri organizatorice, ci şi pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea permanentă  a leadership-ului.

Dar leadership-ul şi liderii au o semnificaţie deosebită nu doar pentru prezent, ci şi pentru viitor. În 1975 Ivan Lansberg Henriquez afirma că "subdezvoltarea din orice parte a lumii este un simptom de subconducere în întreaga lume"3.

În raport cu specificul organizaţiei apar tipuri noi de actori şi roluri, iar spectrul teoriei şi practicii leadership-ului se schimbă radical4.

Teoriile moderne ale leadership-ului pun mai puţin accent pe elementele clasice ale acestuia şi mai mult pe analiza relaţiei dintre şef şi subordonatul său.

Leadership-ul tranzacţional este considerat ca o formă de leadership din ce în ce mai curentă în mediile de afaceri, politice şi de guvernare. "Şefii trebuie să încheie cu subordonaţii lor o tranzacţie, un schimb prin care ei enunţă şi precizează ceea ce pretind de la subordonaţii lor, ca şi consideraţia al cărei obiect vor fi aceştia dacă îşi respectă angajamentele. Leadership-ul constă în îndeplinirea sarcinilor încredinţate, satisfăcând şi interesele personale ale celor care lucrează în acest scop cu şeful. Acesta se asigură de respectarea promisiunilor pe care le face subalternilor săi care se achită bine de ceea ce li se cere"5. O tranzacţie nu creează obiectivul care să permită unirea părţilor. Ea nu leagă şeful de subalternii săi într-o căutare mutuală şi permanentă în vederea unui obiectiv înalt. Leadership-ul tranzacţional se exercită pe calea întăririi condiţionale, adică prin atribuirea de recompense în funcţie de eforturile făcute şi de nivelul randamentului atins.

În schimb, leadership-ul transformaţional se manifestă atunci când una sau mai multe persoane leagă relaţii cu ceilalţi de o manieră ce ridică nivelurile de motivare şi de moralitate ale şefilor şi subordonaţilor. Obiectivele lor, care ar putea la plecare să fie distincte, sfârşesc prin a fuziona.

Leadership-ul transformaţional, graţie utilizării iscusite a inspiraţiei, comunicării şi înţelegerii comportamentului uman, poate motiva subordonaţii să realizeze mai mult decât ceea ce normal ar putea să se aştepte de la ei. Acest tip de leadership joacă un rol important în misiunile de menţinere a păcii, unde se pare că sunt consultaţi frecvent subordonaţii în stabilirea sarcinilor de îndeplinit.

Liderii sunt persoane ordonate care îşi consacră o parte a vieţii lor organizării activităţii proprii şi a celorlalţi membri ai grupului, organizaţiei, comunităţii umane.

De altfel, capacitatea de a considera problemele şi provocările în consens cu ideile şi valorile comune ansamblului forţelor armate, de a le analiza în conformitate cu principiile stabilite şi de a comunica soluţii şi planuri într-o astfel de manieră este o caracteristică determinantă a unui leadership transformaţional. "În definitiv, leadership-ul nu este o chestiune de stil, ci de idei. În fond, ideile sunt cele care motivează oamenii şi, pentru a ajunge la energizarea lor, necesită în general concepte vaste şi transcendente, chiar filosofice. ... Ideile care au alimentat marii lideri sunt viziuni idealizate ale lumii de mâine, bazate pe principii morale şi valori universale"6.

Mulţi dintre militarii de carieră estimează că integritatea personală este cea mai importantă virtute a unui militar şi o calitate esenţială a unui lider. La fel ca cea mai mare parte a trăsăturilor de caracter, integritatea este o manieră de a fi, o obişnuinţă născută din repetiţie, reflecţie şi voinţa de perfecţionare. Integritatea este indispensabilă în obţinerea respectului şi încrederii subordonaţilor.

Este evident că nu toţi militarii sunt motivaţi de dorinţa de a fi lider şi cei care sunt nu caută în mod necesar acelaşi tip de putere. În general, se admite că liderii buni sunt motivaţi de ţeluri sociale, adică de dorinţa de a uza de influenţa lor pentru binele colectiv, şi nu pentru propriile scopuri. Profesionalismul, care echivalează cu un ansamblu de atitudini şi de valori incitative, se bazează pe următoarele ţeluri: o atracţie intrinsecă pentru profesia militară, un mare respect pentru competenţă, însoţit de dorinţa de a excela în abilităţi militare, adeziune fermă la responsabilităţi şi la obiectivele profesiei (integritate profesională), ca şi identificarea cu valorile etosului militar românesc.

Profesionalismul este un atribut dezirabil la întregul personal al Armatei României, dar el este indispensabil unui lider militar. Pentru că un mare număr de calităţi pe care trebuie să le posede un bun lider se dobândesc într-o măsură mai largă sau mai puţin largă, există mijloace de a se pregăti pentru asumarea acestui rol în instituţia militară. Profitând pe deplin de ocaziile de perfecţionare profesională şi urmând un program personal de perfecţionare, militarii care îşi asumă roluri de lider vor avea certitudinea dobândirii capacităţii şi încrederii cerute pentru a conduce7.

Premisa leadership ­– a servi, a fost în contradictoriu cu modelele ierarhizate de leadership. În leadership-ul ierarhizat, puterea liderului era vizibilă şi recunoscută şi respectată de membrii organizaţiei. În contradictoriu, leadership-ul servant se datorează strategiilor de a servi şi stewardship-ului şi presupune faptul că liderul este recunoscut de decidenţi ca fiind primul şi apoi egal sau primus inter pares8.

Termenul de leadership-servant, noua paradigmă, a fost introdusă în literatura de specialitate de Robert Kiefner Greenleaf (1904-1990) în lucrarea sa intitulată "Servitorul ca lider", scrisă în 1970, la vârsta de 66 de ani.

Din cauza asocierii cuvintelor leadership şi servant, la început suna imposibil, însă noi trebuie să înţelegem că inima leadership-ului servant va fi mereu întâlnită în intersecţia de drumuri a paradoxului. Ne încurcă pe mulţi dintre noi să înţelegem cum o persoană poate să fie atât lider cât şi servant.

Paradoxul liderului şi servantului este regăsit într-un întreg şir de paradoxuri care adoptă spiritul uman:

Vulnerabil – Curajos
Putere – Slăbiciune
Aroganţă – Umilinţă
Interior – Exterior
Întreg – Frânt
Rănit – Vindecat 

 

Leadership-ul servant se bazează pe ideea că leadership-ul se poate regăsi într-o fundaţie de servicii. Înconjurat de tehnicile democratice şi liberaţioniste, putem spune că are aplicaţii atât religioase cât şi istorice.

Pentru organizaţia militară, leadership-ul servant reprezintă un nou model de conducere şi, în acelaşi timp, implicare în viaţa organizaţiei din toate punctele de vedere. Scopul modelului este acela de a servi, mai exact de a-ţi canaliza toată energia spre satisfacerea necesităţilor de natură organizaţională a celorlalţi membri ai organizaţiei, a subordonaţilor, superiorilor dar şi a comunităţii din care organizaţia face parte.

Organizaţia militară constituie un gen de organizaţie care, prin natura misiunilor pe care este chemată să le îndeplinească, pune oamenii adeseori în situaţii limită. Avem în vedere trei tipuri de aspecte:

– riscuri mari;
– solicitări emoţionale, intelectuale şi fizice deosebite care pot să orienteze pozitiv procesele din interioritatea omului, dar pot şi să genereze modificări patologice;
– interacţiuni complicate şi în ritmuri solicitante care presupun atât anumite competenţe, cât şi raporturi pozitive între participanţi, încredere reciprocă deosebită.

Aceste particularităţi fac ca situaţia organizaţiei militare şi rezultatele ei să depindă mai mult decât în alte organizaţii de calitatea oamenilor implicaţi şi a conexiunilor dintre ei. Interacţiunile întru îndeplinirea misiunilor presupun oameni cu capacităţi deosebite:

– sunt capabili să acţioneze în condiţii de genul celor menţionate;
– acceptă riscurile specifice confruntărilor militare;
– sunt capabili să acţioneze performant în condiţii stresante;
– sunt socializaţi astfel încât pot să întreţină relaţii de încredere reciprocă.

Astfel, putem spune că sunt foarte puţini aceia ce pot face faţă unui leadership militar puternic ierarhizat şi standardizat. Liderul servitor este cel ce poate să se implice activ în rezolvarea problemelor celorlalţi. Trebuie să-şi asculte subordonaţii, să poată conştientiza posibilele probleme şi, folosindu-se de capacităţile sale specifice tipului de lider, să remedieze problemele şi să ajute membrii organizaţiei. Ascultarea, empatia, aplanarea, conştientizarea, persuasiunea, conceptualizarea, previziunea, stewardship-ul, implicarea pentru dezvoltarea celorlalţi şi clădirea comunităţii, sunt elementele definitorii liderului servitor.

Profesiunea de lider militar este în mod direct legată de cele mai înalte valori umane, iar fiecare lider militar trebuie să fie sensibil la valorile morale, să manifeste înţelegere şi adeziune totală la acestea. Fiind calităţi esenţiale asigurării funcţionării eficiente a organismului militar şi manifestării virtuţilor personale ale fiecărui militar, acestea devin obligaţii pentru comandanţi în a le forma subordonaţilor lor. Valorile societăţii democratice sunt considerate de mulţi oameni ca fiind "liberale", deşi o armată responsabilă să apere aceste valori liberale este considerată o instituţie "conservatoare". Grija faţă de demnitatea individuală a fiecărei persoane sugerează o orientare liberală, iar celor care luptă pentru demnitatea individuală li se impune să renunţe la propriul individualism de dragul grupului. Aici putem constata, lucru sesizat de mulţi autori, prezenţa unei discrepanţe paradoxale între presupusele valori civile şi militare. Totuşi, există o părere majoritară asupra recunoaşterii faptului că fără valorile conservatoare de loialitate, supunere şi autocontrol, funcţionalitatea armatei ar dispărea. Responsabilitatea fiecărui lider militar este de a depăşi acest paradox aparent, pentru că numai un ofiţer cu o gândire liberală este în măsură să-i influenţeze pe alţii, să exercite presiuni asupra altora într-o societate de oameni liberi în care s-au născut şi au crescut.

Liderul, fiind acea persoană care ocupă poziţia centrală în cadrul unor organizări sociale de diverse mărimi (societăţi, naţiuni, comunităţi, organizaţii, grupuri mai mici etc.)9, exercită puterea prin influenţa orientată spre mobilizarea şi focalizarea eforturilor membrilor grupului în direcţia realizării sarcinilor comune, obţinând rezultate remarcabile în oricare domeniu de activitate, indiferent de obstacolele care îi stau în faţă.

Având în vedere caracteristicile şi potenţialul liderului militar ce se regăseşte în tiparul servitorului, putem afirma faptul că acesta ar putea fi factorul cheie al succesului în toate situaţiile pe care organizaţia militară le întâmpină. Dacă pe timp de pace liderul servitor este dedicat bunăstării comunităţii şi dezvoltării acesteia cu toate elementele ce o susţin, pe timp de război, în condiţii cu adevărat extreme, acest tip de leadership dă rezultate cu adevărat magnifice datorită puternicelor relaţii interpersonale dintre membrii microgrupurilor şi datorită coeziunii şi încrederii de grup, factori ce nu fac altceva decât să ne întărească această convingere că leadership-ul servant este o soluţie fiabilă pentru organizaţia militară.

 

 

BIBLIOGRAFIE

Axelrod, A. – Profiles în Leadership, Prentice Hall Press, New York, 2003.

Bennis, W. – On Becoming A Leader, Perseus Books Group, Cambridge MA, 2003.

Bennis, W., Goldsmith, J. – Learning to Lead: A Workbook on Becoming a Leader, Perseus Books, Cambridge MA, 1997.

Bennis, W., Nanus, B. – Liderii – strategii pentru preluarea conducerii, Business Tech International Press, Bucureşti, 2000.

Blackaby, H. – Spiritual Leadership: Moving People on to God’s Agenda, Broadman and Holman, Nashville, 2001.

Blanchard, K., Hersey, P. – Management of Organizational Behavior, Prentice-Hall Inc., Englewood Cliffs, NJ, 1982.

Briner, B., Pritchard R. – More Leadership Lessons of Jesus, Broadman and Holman, Nashville, 1998.

Covey, S. – The Seven Habits of Highly Effective People, Simon & Schuster, 1989.

Drucker, P. – Probleme actuale ale conducerii întreprinderii, Editura Politică, Bucureşti, 1973.

Drucker, P. – The Leader of the Future, Jossey-Bass, 1996.

Gardner, H. – Multiple Intelligence, Basic Books, New York, 1993.

Goleman, D. – Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001.

Greenleaf, R. – Servant Leadership, Paulist Press, 1977.

Mullins, L. – Management and Organisational Behaviour, 6th Edition, FT Prentice Hall, London, 2002.

Segal, J. – Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Editura Teora, Bucureşti, 1999.

Stacker, J.R., Grubbs B. – Pastoral Leadership Skills for Growing Churches, Convention Press, Nashville, 1988.

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori) – Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998.

 

NOTE
pxv

1. Drucker, P., Probleme actuale ale conducerii întreprinderii, Editura Politică, Bucureşti, 1973, p. 17.

2. Bennis, W., Nanus, B., Liderii – strategii pentru preluarea conducerii, Business Tech International Press, Bucureşti, 2000, p. 14.

3. Lansberg, M., Cuvântare la încheierea congresului, în "Congresul mondial de Management al CIOS", Academia Ştefan Gheorghiu, Oficiul de Documentare şi Informare Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, p.420.

4. Mullins, L., Management and Organisational Behaviour, 6th Edition, FT Prentice Hall, London, 2002, p.183.

5. Apud Le Leadership, http://www.forces.gc.ca/site/index.html, p. 3.

6. Cf. Le leadership dans les forces canadiennes: Fondements conceptuels, în
http://www.cdaacd.forces.gc.ca/CFLI/frgraph/leadership/doc/DND_conceptual_f.pdf, cap. 5, p. 61

7. Vezi Metodologia dezvoltării leadership-ului militar, http://www.armyacademy.ro/

8. Greenleaf, 1976 , p.16

9. Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr (coordonatori), Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998, p. 328.

 

    






  Webdesign LTC Dragos Anghelache