Header image

BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

|
|
|
|
|
|
DESPRE NOI
 
 
 
 

 
 
SCUTUL ANTIRACHETĂ –  O NOUĂ DIMENSIUNE A SECURITĂŢII NAŢIONALE
Plutonier-adjutant Ciprian POPESCU

 

 

Nevoia de a distruge rachetele inamice a apărut o dată cu apariţia acestora în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Primele teste cu rachete care trebuiau să distrugă alte rachete aflate în zbor au fost efectuate de Statele Unite ale Americii după război, însă tehnologia nu a avansat prea mult deoarece la acel moment prioritatea era reprezentată de bombardierele sovietice cu rază lungă de acţiune, purtătoare de bombe atomice. Priorităţile s-au schimbat după ce sovieticii au dezvoltat prima rachetă intercontinentală, R-7 care, în 1957, a lansat în spaţiu primul satelit artificial – "Sputnik". Ambele super-puteri au dezvoltat proiecte de apărare antirachetă în anii ’60, sovieticii instalând un astfel de sistem în jurul Moscovei, în 1971.

Dezvoltarea de astfel de sisteme de apărare a avut sens atâta timp cât preţul unei rachete anti-balistice era mai mic decât acela al rachetei intercontinentale pe care trebuia să o distrugă. Într-o cursă a înarmărilor, pariul pe apărare ar fi fost soluţia mai avantajoasă economic.

Acest raport s-a schimbat substanţial o dată cu introducerea tehnologiei MIRV (multiple independently targetable reentry vehicle) la sfârşitul anilor ’60. Aceasta permitea ca o singură rachetă să poarte mai multe (2-12) focoase nucleare, capabile să atace independent ţinte diferite. Practic, cu preţul unei singure rachete MIRV se asigura lovirea mai multor ţinte, pe când apărarea ar fi trebuit să construiască câte o singură rachetă pentru fiecare focos inamic. În loc să construieşti sisteme de rachete defensive, devenea mai ieftin să construieşti rachetele ofensive MIRV care ar fi copleşit acele sisteme defensive. În plus, pe lângă focoase nucleare, rachetele de tip MIRV puteau purta şi focoase false, reducând şi mai mult eficacitatea sistemelor antirachetă. Aşa cum vom vedea, această problemă rămâne la fel de valabilă şi în cazul scuturilor antirachetă actuale1.

Astfel, secretarul apărării, Robert Gates, i-a recomandat fostului preşedinte George W. Bush, la 27 decembrie 2006, să iniţieze un sistem antirachetă în Europa, care ar avea ca bază înaintată un radar amplasat în Cehia şi zece interceptoare terestre în Polonia. La acea dată, aceasta fusese considerată cea mai bună variantă de a proteja SUA dar şi aliaţii din Europa de "ameninţarea tot mai crescută reprezentată de Iran şi de dezvoltarea de către această ţară a sistemelor de rachetă cu rază lungă de acţiune".

Autorităţile americane anunţau însă, în toamna lui 2009 că, faţă de momentul iniţial, adică anul 2006 – au apărut două schimbări majore. În primul rând, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, s-a considerat că ameninţarea reprezentată de rachetele balistice iraniene cu rază scurtă şi medie de acţiune – tip Shahab-3, se dezvoltă mai rapid decât fusese iniţial prognozat, în 2006. În acest context, comunitatea de informaţii din SUA a apreciat că este vorba despre "o ameninţare crescută şi imediată" atât la adresa forţelor americane de pe continentul european, cât şi la adresa aliaţilor europeni. Totodată, serviciile americane evaluau că ameninţarea reprezentată de rachetele balistice iraniene intercontinentale s-a dezvoltat mult mai încet faţă de estimarea iniţială.

Cea de-a doua schimbare majoră a fost legată de tehnologia americană. Practic, în ultimii ani, Statele Unite ale Americii şi-au dezvoltat în mod simţitor elementele legate de apărarea antirachetă, progresele fiind înregistrate mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de contracarare a rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune. În prezent, Statele Unite ale Americii dispun de sisteme de interceptare a rachetelor balistice prin interceptoare terestre şi maritime, care funcţionează cu senzori semnificativ îmbunătăţiţi. Capabilităţile nou dezvoltate oferă mai multe variante în ceea ce priveşte detectarea, urmărirea şi doborârea rachetelor inamice. Adiacent, în urma acestor progrese tehnice SUA vor putea desfăşura o reţea de astfel de interceptoare, în locul unei instalaţii fixe. Practic, noua arhitectură, cu sistem distribuit de interceptoare şi senzori, nu impune existenţa unui radar fix de mari dimensiuni, pe teritoriul european, de genul celui care urma să fie amplasat în Cehia. De asemenea, noua variantă de scut foloseşte o tehnologie de interceptare diferită de cea propusă în varianta Bush, ceea ce nu mai face necesară amplasarea pe teritoriul Poloniei a zece interceptoare terestre.

Acestea au fost motivele pentru care secretarul apărării, Robert Gates, a recomandat abandonarea planurilor iniţiale în ceea ce priveşte scutul antirachetă şi crearea unei noi arhitecturi a scutului antirachetă.

În susţinerea acestor afirmaţii, preşedintele american Barack Obama2 a anunţat oficial, în data de  17 septembrie 2009, că SUA renunţă la proiectul de scut antirachetă în Europa de Est, promovat de predecesorul său George W. Bush.

Barack Obama a dat asigurări că noul sistem de apărare antirachetă3 va fi mai amplu decât precedentul, subliniind că programul balistic iranian rămâne o ameninţare. În aceeaşi zi, secretarul american al apărării, Robert Gates, a precizat că Statele Unite nu renunţă la instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa, ci intenţionează să le facă mai flexibile, pentru a acoperi nordul şi sudul Europei. Scenariul referitor la posibila implicare a României în acest plan a fost vehiculat anterior.

Figura nr. 1 Sursa – http://www.hotnews.ro-cum-functioneaza-scutul-antiracheta.jpg

Astfel, Cehia4 poartă în continuare negocieri cu administraţia americană pentru a găzdui un centru de comandă al noului scut antirachetă, după ce Barack Obama a renunţat la a mai instala o bază radar în fosta ţară comunistă, a declarat un expert în apărare cu legături la Washington, citat de "The Prague Post". "Cehia nu a ieşit din discuţie" -  a spus oficialul, sub acoperirea anonimatului. "Există dialoguri strategice între Statele Unite şi Cehia", a declarat şi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Praga, Jiri Benes, precizând că "nu au fost menţionate deocamdată propuneri concrete".

Dar posibilitatea instalării unui centru de comandă în Cehia este în fază incipientă, a explicat expertul în apărare. Premierul Jan Fischer urmează să meargă la Washington, la întoarcerea de la ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Vancouver. Astfel, imediat după anunţul din septembrie al preşedintelui american Barack Obama, de a renunţa la proiectul scutului antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid, presa rusă şi americană au scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România, după ce au renunţat la Polonia şi Cehia.

Această perspectivă a fost sugerată şi de unii dintre oficialii români. Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu declara în septembrie 2008 că "România este în joc" în ceea ce priveşte acest sistem de apărare, asigurând că "nimeni nu va fi lăsat în urmă", atrăgând atenţia că ar fi bine ca şi Rusia să fie implicată. La rândul său, vicepreşedintele american Joe Biden a reiterat ideea că Statele Unite ale Americii apreciază în mod deosebit că guvernul României a adoptat "cu bucurie" noul sistem antirachetă şi că l-a înţeles imediat, înaintea altor ţări. "Dumneavoastră aţi înţeles de la început, în timp ce alţi colegi, cum ar fi cei din Polonia, înţeleg abia acum" avantajele noului proiect american ce implică rachete de tip SM-3, a spus Biden.

Teritoriul României nu era acoperit sută la sută de scutul antirachetă, aşa cum era el conceput de precedenta administraţie americană, astfel încât România a susţinut, inclusiv la summit-ul NATO pe care l-a găzduit în 20085, interconectarea acestuia cu un sistem mobil al NATO. Tocmai de aceea, România a salutat decizia noii administraţii de a flexibiliza apărarea antirachetă. Aceasta a fost reiterată şi o dată cu admiterea ţării noastre în NATO, dezvoltarea apărării antirachetă s-a transformat din opţiune în prioritate de securitate naţională (pentru statul român) şi internaţională pentru toate statele membre NATO interesate de respingerea oricăror forme de manifestare a violenţei.

În aceste condiţii, decizia României de a sprijini SUA în aceste demers survine firesc, ca o confirmare a dezideratului comun al tuturor statelor membre şi, totodată, aduce un aport semnificativ eforturilor militarilor români de a proteja integritatea statului. Din acelaşi punct de vedere, decizia poate fi privită ca o oportunitate în ceea ce priveşte întărirea parteneriatului pe care ţara noastră îl are cu Statele Unite ale Americii, respectiv cu noua administraţie Obama6.

 Noul plan al SUA pentru apărarea antirachetă va începe în zona de sud a continentului european7, axându-se pe interceptarea rachetelor cu rază scurtă şi medie, încât "ar fi logic" ca România şi Bulgaria să găzduiască astfel de elemente, a declarat pentru News In, la începutul lunii noiembrie, adjunctul şefului misiunii permanente a Statelor Unite la NATO, John Heffern. Întrebat în acest sens dacă vor fi construite baze în România şi Bulgaria care să fie folosite în cadrul acestei noi arhitecturi, Heffern a răspuns că aceasta ar fi cea mai logică variantă. "Primele etape ale noii arhitecturi de apărare se concentrează pe rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune. Aşadar, cum este conceput planul, va începe undeva în sud şi vom vedea cum se va dezvolta către nord. Ţările despre care vorbim – România şi Bulgaria – sunt în sud, astfel că ar fi logic ca ele să facă parte din prima şi a doua fază a planului", a punctat oficialul american."Nu am iniţiat însă nicio discuţie bilaterală cu vreo ţară pentru a amplasa o astfel de bază. Dorim ca aceasta să fie o misiune NATO şi sperăm că aliaţii vor ajunge la un acord până la summit-ul de anul viitor de la Lisabona în ceea ce priveşte această strategie. O dată ce se va întâmpla acest lucru, vom avea pus la punct un sistem şi vom colabora individual cu ţările aliate şi poate şi cu partenerii, pentru a determina care dintre circumstanţele geografice şi politice sunt optime pentru elementele acestei arhitecturi de apărare", a explicat John Heffern, adjunct al misiunii permanente a Statelor Unite ale Americii la NATO.

Presa bulgară relata la sfârşitul anului trecut că NATO urmează să desfăşoare, în cadrul noului sistem antirachetă, componente ale sistemului antirachetă în Bulgaria, Turcia şi România.

Publicaţia bulgară Sega susţinea că sistemul de apărare antirachetă nu va fi poziţionat ca sistem american, ci ca proiect al NATO. De asemenea, potrivit Sega, Alianţa va instala în Bulgaria rachete "Patriot", iar la unităţile militare bulgare vor fi desfăşurate baze logistice şi centre de comandă pentru rachetele SM-3.

Figura nr. 2 Sursa – http://www.hotnews.ro-cum-functioneaza-scutul-antiracheta.jpg

Într-un interviu din data de 29 ianuarie 2010, privind asigurarea securităţii Uniunii Europene, secretarul de stat american Hilarry Clinton a afirmat că dovada acestui angajament va fi continuarea staţionării trupelor americane în Europa, atât pentru a descuraja atacurile şi a răspunde rapid în cazul în care apar, cât şi conlucrarea cu aliaţii noştri pentru a se asigura că NATO, prin planurile sale, are nevoie pentru a răspunde unor noi provocări. Suntem angajaţi în discuţii productive cu aliaţii noştri europeni cu privire la construirea unei noi arhitecturi de apărare antirachetă, care va apăra teritoriul NATO împotriva atacurilor cu rachete balistice. Dar nu lipsit de importanţă va fi şi explorarea la maximum a unor modalităţi de a coopera cu Rusia pentru a dezvolta apărarea antirachetă, inclusiv cu Rusia.

Acest scut antirachetă, susţine secretarul de stat Hilarry Clinton, va face acest continent un loc mai sigur. Faptul că siguranţa ar putea fi extinsă şi asupra Rusiei poate deveni o oportunitate extraordinară pentru a construi o securitate reciprocă.

După cum arătam, România a fost un promotor constant în cadrul NATO al subiectului apărării antirachetă, acţionând cu consecvenţă pentru materializarea sa. În acest sens, deciziile adoptate la Summit-ul NATO de la Bucureşti (aprilie 2008), reiterate la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009), menţionează dezvoltarea unui sistem cuprinzător, care să acopere întregul teritoriu aliat, în conformitate cu principiile indivizibilităţii securităţii Alianţei şi al solidarităţii colective. Decizia CSAT, din 4 februarie 2010, este în deplin acord cu ceea ce s-a stabilit la nivelul NATO, fiind înscrisă, deocamdată, în registrul bilateral al cooperării8.

Analizând însă plusurile şi minusurile acestei decizii, concluziile indică spre o singură direcţie: cel puţin din punctul de vedere al poziţionării geostrategice, statul român a luat o decizie corectă, aceea de a-şi apăra, înainte de toate, cetăţenii. Iar acest fapt va aduce multe beneficii pe termen lung atât politicii de securitate naţională, cât şi strategiei de politică externă adoptată de ţara noastră pe viitor9.

 

Cronologia scutului antirachetă în Europa Centrală10

Ianuarie 2007 – consilierul prezidenţial pentru probleme de securitate naţională al fostului preşedinte George W. Bush, Condoleeza Rice, a anunţat că SUA vrea să extindă sistemul de apărare antirachetă în Europa Centrală, pentru a contracara o eventuală ameninţare balistică din partea Teheranului, specificând că intenţionează să desfăşoare zece rachete antiaeriene în Polonia, conectate la un radar ce ar urma să fie construit în Republica Cehă, pentru a doborî rachetele balistice cu rază lungă de acţiune ce ar putea fi lansate de către Iran şi de alte state ostile Occidentului.

15 martie 2007 – Alexander Loszyukov, adjunctul ministrului de externe rus, a precizat că, chiar dacă aceste lucruri vor fi făcute cu intenţii bune, vor duce la creşterea gradului de ameninţare şi ca atare, se va răspunde prin luarea tuturor măsurilor militare necesare.

22 mai 2008 – guvernul ceh şi-a dat acordul final pentru amplasarea pe teritoriul său a unor elemente ale scutului antirachetă american, precizând prin vocea premierului Mirek Topolanek că această decizie urmează a fi ratificată şi sprijinită de parlament prin semnarea unor acorduri care să permită demararea cât mai rapidă a construcţiei centralei de radiolocaţie, situată undeva în partea de sud-vest a capitalei Praga.

19 iunie 2008 – apar deja primele sincope prin faptul că vicepremierul ceh Alexandr Vondra (răspunde în acel guvern de problemele europene) află că SUA se află în discuţii şi cu oficialităţile de la Vilnius referitor la amplasarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul Lituaniei.

3 iulie 2008 – democratul ceh Lubomir Zaoralek a declarat că înţelegerea dintre Cehia şi SUA privind instalarea pe teritoriul Cehiei a unui radar ar contravine recentului tratat semnat la Lisabona.

4 iulie 2008 – Condoleeza Rice s-a deplasat la Praga pentru a semna acordul privind instalarea de elemente ale scutului antirachetă, şi anume a unui radar care să monitorizeze eventualele atacuri cu rachete, această vizită devenind un eşec diplomatic major;

4 iulie 2008 – Polonia respinge oferta SUA privind amplasarea de elemente ale scutului antirachetă american, considerând-o nesatisfăcătoare în contrapartidă cu ce poate oferi SUA, probabil cererii Varşoviei de a i se oferi garanţii reale pentru securitatea sa.

20 august 2008 – secretarul de stat american Condoleeza Rice şi ministrul de externe polonez Radek Sikoski au semnat acordul ce prevede instalarea de elemente ale scutului antirachetă pe teritoriul Poloniei începând cu anul 2012 –zece rachete balistice cu rază lungă de acţiune, acest sistem fiind deja implementat în SUA, Groelanda şi Marea Britanie.

19 septembrie 2008 – ministrul american al apărării, Robert Gates, şi ministrul de externe ceh, Vlasta Parkanova, au semnat la Londra acordul militar care autorizează desfăşurarea de soldaţi americani pe teritoriul Cehiei în cadrul extinderii scutului antirachetă.

22 noiembrie 2008 –  preşedintele Camerei Deputaţilor  din parlamentul Republicii Cehe, Miroslav Vlcek, şi-a exprimat certitudinea într-un interviu acordat canalului de televiziune rusesc "Vesti" – că niciun element al scutului antirachetă nu va fi amplasat vreodată pe solul ceh.

5 aprilie 2009 – vizita la Praga a preşedintelui american Barack Obama confirmă intenţia SUA de a continua proiectul privind scutul antirachetă;

17 septembrie 2009 – preşedintele SUA a anunţat decizia de a dezvolta o abordare gradual-adaptivă pentru sistemul de apărare antirachetă în Europa, care să sporească apărarea forţelor desfăşurate în teatrele de operaţii, precum şi apărarea Aliaţilor, partenerilor şi a teritoriului SUA. România a fost informată înaintea anunţului, atât la Bucureşti, cât şi la Washington şi Bruxelles (prin misiunea României la NATO).

22 octombrie 2009 – vicepreşedintele american Joseph Biden a efectuat o vizită la Bucureşti, prilej cu care a fost discutat şi programul de apărare antirachetă propus de preşedintele Barack Obama. "Apreciez foarte mult faptul că Guvernul României a adoptat cu braţele deschise noul sistem de apărare antirachetă pe care vrem să îl introducem în Europa, adică sistemul SM-3, care va înlocui ceea ce iniţial urma să apere securitatea Europei, dar cu o arhitectură mult mai bună. Acest nou sistem protejează fizic Europa, dar şi Statele Unite", a declarat în conferinţa de presă vicepreşedintele american, în urma convorbirilor avute cu preşedintele României, Traian Băsescu.

16 noiembrie 2009 –  cu prilejul vizitei de lucru la Washington, Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE, a avut întrevederi cu oficiali americani din cadrul Administraţiei SUA (Departamentul de Stat, Pentagon şi Consiliul Securităţii Naţionale), ocazie cu care a fost exprimată disponibilitatea pentru continuarea discuţiilor privind perspectivele noului proiect al sistemului de apărare antirachetă propus de preşedintele Barack Obama, în contextul dezbaterii în curs din cadrul NATO, în conformitate cu principiul indivizibilităţii securităţii statelor aliate 11.

31 ianuarie 2010 – SUA îşi intensifică negocierile privind desfăşurarea unor sisteme antirachetă în Golful Piersic cu scopul de a preveni un eventual atac iranian prin amplasarea unor nave specializate, a unor interceptoare de rachete în lungul coastelor iraniene, şi anume în Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi Kuweit. Ţările arabe sunt tot mai interesate să primească echipamente militare americane de teama ambiţiilor şi capacităţilor militare ale Iranului.

1 februarie 2010 – o nouă doctrină militară americană va releva o schimbare majoră în modul de gândire al Pentagonului, prin faptul că noua planificare militară va înlocui stilul vechi de aproape 25 de ani de a purta şi câştiga "două mari războaie convenţionale în două locuri diferite, în favoarea unei forţe de luptă capabile să protejeze interesele americane în întreaga lume în faţa unor ameninţări, de la terorism la atacurile cibernetice", această schimbare fiind inclusă în Quadrennial Defense Review (QDR -2010).

4 februarie 2010 – preşedintele României, Traian Băsescu12, anunţă oficial invitaţia făcută de preşedintele SUA, Barack Obama, privind participarea ţării noastre la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă.

8 februarie 2010 –  fostul preşedinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană, doreşte o reevaluare a strategiei de securitate în perspective găzduirii unor elemente ale scutului antirachetă în România.

28 martie 2010 – Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov: "Nimic din acest tratat nu conţine clauze care ar facilita iniţiativa Statelor Unite de a dezvolta un scut antirachetă care ar implica riscuri pentru Rusia", a spus Lavrov, într-un interviu difuzat de televiziunea rusă.

8 aprilie 2010, Praga – documentul semnat la Praga vizează o reducere a rachetelor strategice şi cu rază lungă de acţiune la un număr total de 1.500-1.700. În prezent, SUA deţin 2.200 de astfel de rachete, iar Federaţia Rusă un număr de 2.800-3.000 iar lansatoarele vor trebui să nu depăşească limita de 1.000, în condiţiile în care limita care fusese reglementată de START-1 era de 1.600.

Noul tratat reprezintă o înţelegere bilaterală de reducere a armamentelor nucleare între SUA şi Federaţia Rusă, acord ce vine să pună bazele cooperării viitoare în acest segment sensibil între cele două puteri. La 5 decembrie 2009 a expirat termenul de valabilitate al Tratatului START I, iar acordul ruso-american din 24 mai 2002 – Tratatul de la Moscova privind reducerea armamentelor strategice cu caracter ofensiv – expiră în decembrie 2012.

14 mai 2010 – Bogdan Aurescu, secretar de stat în MAE, declară că negocierile privind amplasarea elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României vor demara într-o lună, timp în care se vor aduce clarificări ale  unor aspecte organizatorice pentru negocierile propriu-zise ulterioare, a unor aspecte preliminare cu caracter juridic şi tehnic şi un schimb de opinii cu privire la realizarea obiectivului unui sistem NATO de apărare antirachetă, ca misiune a Alianţei, care va avea la bază sistemul american la care va participa şi România, obiectiv susţinut ferm de către ambele părţi.

 

Concluzii:

Aşa cum am arătat, scutul antirachetă ce va fi instalat în România este relevant doar din perspectiva confruntării cu sisteme de rachete ofensive, relativ nesofisticate şi puţine la număr. Dacă scutul anti-balistic nu oferă el însuşi decât o protecţie parţială, în schimb, oferă indirect o sporire a securităţii României. Chiar dacă importanţa militară a scutului nu este de ignorat, însemnătatea politică a acestuia pare mai importantă. Construirea sistemului antirachetă în ţara noastră consolidează parteneriatul cu Statele Unite, care îşi sporeşte responsabilităţile şi implicarea în România şi în regiune. Scutul antirachetă oferă o garanţie politică şi de securitate suplimentară, sporeşte greutatea politică a României în regiune, fără a implica costuri mari din partea României, dar va impune o reconfigurare a unei noi strategii de securitate care să corespundă noilor tipuri de ameninţări şi care să aibă ca bază noile acorduri la care România este parte şi, nu în ultimul rând, o adaptare la noile cerinţe ale Tratatului de la Lisabona.

Noua abordare adaptivă în etape a Statelor Unite în domeniul apărării antirachetă va scoate în evidenţă rolul central al NATO în apărarea antirachetă a Europei. Această abordare impulsionează preocupările NATO în domeniul apărării antirachetă a Europei, care continuă să se bazeze pe principiile indivizibilităţii securităţii aliate şi solidarităţii colective.

Ameninţarea reprezentată de livrarea de sisteme de rachete balistice e posibil să crească în timp din ce în ce mai mult în următorul deceniu.

Principalele ameninţări cu care SUA s-ar putea confrunta în următoarea decadă ar putea fi: ameninţări teroriste cu arme de distrugere în masă, atacuri asupra sistemelor informatice, ameninţări cu atacuri folosind rachete balistice. Se pare că rachetele intercontinentale sunt singura capabilitate letală ce poate fi utilizată pentru ameninţarea directă sau indirectă a suveranităţii unui stat.

Scutul antirachetă, în viziunea preşedintelui american este un instrument de apărare necesar împotriva ţărilor mici, care dispun de arme de distrugere în masă, şi nu ca un episod al unei noi curse a înarmărilor, iar popoarele care îi resping utilitatea potenţială ignoră natura schimbătoare a lumii.

Este pentru prima dată când poziţia geostrategică a României se modifică, când devenim parte a centrului. Avantajele ţin de creşterea vizibilităţii ţării noastre şi îmbunătăţirea profilului ei strategic, de capacitatea pe care o vom avea de a ne proiecta propriile interese în zona Mării Negre.

Amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România reprezintă un moment istoric pentru securitatea naţională, definind astfel rolul şi locul nostru în UE.

 

 

NOTE:
pxv
1.http://www.crpe.ro/library/files/crpe_policy_brief_3_ro.pdf, Raport CRPE despre scutul anti-racheta , "De unde vine şi de cine ne apără scutul antirachetă – despre cum ne apără scutul de ceea ce ruşii nu au şi nu ne apără de ceea ce au" –  Op.cit., p.2.

2. http://www.cseea.ro/publicatii/view/brief-analysis/sistemul-de-aparare-antiracheta-Noua propunere a administraţiei Obama privitoare la sistemul de apărare anti-rachetă în Europa pune accentul pe adaptabilitate şi flexibilitate, – spre deosebire de Planul Bush, care propunea, de fapt, un sistem fix (Ground-Based Midcourse Defense).

3. Department of Defense, “Ballistic Missile Defense Review Report", February 2010.

4. http://www.glsa.ro/stiri-externe/57815-cehia_negociaza_cu_sua_gazduirea_unui_scut_ antiracheta.html

5. http://2008.informatia.ro/module-Pagesetter-viewpub-tid-16-pid-128-InformatiaZilei-Informatia. phtml – proliferarea rachetelor balistice reprezintă o ameninţare crescândă pentru populaţia, teritoriul şi forţele Alianţei. Apărarea antirachetă este parte a unui răspuns mai amplu de contracarare a acestei ameninţări. De aceea, recunoaştem contribuţia substanţială pe care planificata dislocare în Europa a capabilităţilor de apărare antirachetă ale SUA o aduce protecţiei aliaţilor împotriva rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune. Explorăm modalităţi de conectare a acestor capabilităţi cu eforturile curente ale NATO în domeniul apărării antirachetă, ca o cale de a ne asigura că ele vor constitui parte integrantă a oricărei arhitecturi viitoare a sistemului NATO de apărare antirachetă. Având în vedere principiul indivizibilităţii securităţii aliaţilor, precum şi pe cel al solidarităţii NATO, însărcinăm Consiliul Nord-Atlantic în Sesiune Permanentă să dezvolte opţiuni pentru o arhitectură cuprinzătoare a sistemului de apărare antirachetă, care să asigure acoperirea tuturor teritoriilor şi populaţiilor aliate ce nu sunt acoperite altfel de sistemul american, în scopul reevaluării lor la summit-ul NATO din 2009, în vederea fundamentării oricărei decizii politice viitoare.

6. http://www.amosnews.ro/_Virgil_Pop_Sunt_convins_ca_acordul_privind_
dezvoltarea_ sistemului_anti-racheta_pe_teritoriul _tarii_noastre _va_fi_sprijinit-29-34296

7. Această abordare prezintă o serie de avantaje clare faţă de planul fostei administraţii americane:

 –  creşte capacitatea de a apăra Europa, în condiţiile în care ameninţările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt în creştere (în acest sens, varianta propusă de actuala administraţie americană ţine cont şi răspunde celor mai noi evaluări privind riscurile de atacuri cu rachetă, care indică un risc crescut în ce priveşte acest tip de rachete);
 – răspunde ameninţărilor actuale şi este de natură să poată încorpora rapid, mai uşor, noi tehnologii, pe măsură ce ameninţările persistă şi tehnologiile continuă să evolueze;
 –  va fi operaţională mai repede decât varianta anterioară: practic, concretizarea noii opţiuni se va realiza cu şase sau şapte ani mai devreme decât potrivit planului precedent;
 – acoperă integral teritoriul României (şi, în final, al tuturor statelor aliate); varianta administraţiei anterioare nu asigura protecţie antirachetă decât pentru o porţiune redusă de teritoriu în nord-vestul României.

8. http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=42237&idlnk=&cat=2615

9. http://www.amosnews.ro/_Virgil_Pop_Sunt_convins_ca_acordul_privind_
dezvoltarea_sistemului_antiracheta_pe_teritoriul_tarii_noastre_va_fi_sprijinit-29-34296

10. Agerpres, Bucureşti, 4 februarie, Articol de Liviu Tatu, "Scutul american antirachetă în Europa Centrală" – Cronologie.

11. http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=42237&idlnk=&cat=2615

12. www.cotidianul.ro/cum_a_ajuns_romania_sa_gazduiasca_scutul_antiracheta-107987.html

    





 

 

 

 

Protecţia forţelor cu ajutorul structurilor gabionare

 

Acţiunea mijloacelor de distrugere clasice asupra construcţiilor militare

 

Scutul antirachetă – o nouă dimensiune a securităţii naţionalea

 

Tancul românesc – o istorie (2)

 

 

 

 

 

 

 

 


 
  Webdesign LTC Dragos Anghelache