Header image

BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

|
|
|
|
|
|
DESPRE NOI
 
 
 
 

 
 
PROTECŢIA FORŢELOR CU AJUTORUL STRUCTURILOR GABIONARE
Maior.ing. Cristian ARINTON

 

 

De-a lungul anilor, popoarele au căutat fel de fel de metode de protecţie împotriva armelor atacatorilor de tot felul. Se spune că printre primele şi cele mai importante descoperiri ale omului sunt focul şi roata dar, din punctul de vedere al protejării focului, putem spune că zidul a reprezentat cea mai importantă invenţie.

Indiferent de materialul din care este realizat, de la utilizarea pământului (lutul, argila), zidăriei uscate fără liant, apoi, apariţia primilor lianţi utilizaţi la mortare, utilizarea cărămizilor, folosirea armăturilor şi a altor materiale utilizate la realizarea acestuia, zidul a devenit încă din antichitate elementul de protecţie ce oferă omului atât intimitatea, cât şi siguranţa necesară.

Chiar şi valul de pământ, caracteristic epocii primitive dar şi antichităţii, reprezenta un element de protecţie împotriva adversarului, constituind o stavilă înapoia căreia se adăposteau oamenii şi un mijloc de a încetini ritmul de înaintare a invadatorilor.

Istoria lucrărilor de fortificaţie evidenţiază şi chiar face o clasificare a lucrărilor de protecţie, toate având ca element comun zidul – un element structural care să ofere condiţii de rezistenţă şi siguranţă. Astfel, valul de pământ, turnurile de pază, zidurile oraşelor şi cetăţilor, liniile de frontieră, castelele realizate din blocuri de piatră fără mortar, zidurile exterioare cu turnuri, cetăţile fortificate, bastioanele, fortificaţiile permanente şi cele de campanie, sunt elemente de fortificaţie ivite o dată cu evoluţia şi dezvoltarea armelor.

Prezentul oferă nenumărate exemple de lucrări de fortificaţie utilizate în zonele de operaţii actuale, ce au la bază acelaşi element structural – zidul, realizat din elemente moderne, simple, puţin costisitoare, în timp scurt, cu realizare mecanizată şi cu forţă de lucru puţin calificată, utilizând mijloace prefabricate sau existente în zonă ori în dotarea structurilor militare de geniu.

Putem spune, astfel, că utilizarea zidului ca element de protecţie nu constituie o nouă tendinţă, el este principala tendinţă în oferirea siguranţei. Noutatea trendului o constituie tipurile de materiale utilizate la construcţia elementelor de protecţie a forţelor: celulele gabionare de tip Hesco, barierele din beton armat de tip Alaska, Jersey sau Texas folosite de forţele coaliţiei în teatrele de operaţii din Bosnia, Kosovo, Irak sau Afganistan, pentru a asigura protecţia personalului, tehnicii şi materialelor staţionate în bazele de operare înaintate (FOBs).

Sistemele tehnice inginereşti utilizate în viaţa civilă îşi găsesc aplicabilitate şi pentru domeniul militar, uneori aplicându-se aşa cum au fost ele proiectate, alteori adaptându-se sau suferind modificări. Astfel, unele din sistemele tehnice, pe care mai toată lumea le-a putut vedea utilizate la stabilizarea versanţilor, la îndiguiri, la ziduri de reţinere sau la infrastructurile podurilor sau podeţelor, pot fi utilizate cu succes la realizarea lucrărilor de protecţie a forţei. Unul din aceste sisteme îl constituie gabioanele, cu ajutorul cărora pot fi realizate construcţii de protecţie împotriva ameninţărilor furnizate de armamentul de infanterie, artilerie, sau atacurilor teroriste cu vehicule capcană ori alte dispozitive explozive.

Structurile gabionare sunt recunoscute ca fiind cel mai important progres în domeniul fortificaţiilor, de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. A fost un element important în asigurarea protecţiei forţelor începând cu Războiul din Golful Persic din 1991. În domeniul militar, gabioanele şi-au găsit aplicabilitatea la asigurarea securităţii perimetrale a bazelor militare, prin realizarea zidurilor de apărare ale acestora, la realizarea adăposturilor pentru echipamente, muniţii, personal, a posturilor de observare, a poziţiilor de apărare, a posturilor de pază, a punctelor de control stradale, a punctelor de trecere de frontieră şi la protecţia structurilor şi a diferitelor obiective existente.

Structurile gabionare de protecţie folosite la realizarea lucrărilor de fortificaţie semipermanente utilizate în prezent în teatrele de operaţie sunt realizate din materiale – celule gabionare, produse în principiu de două mari firme producătoare, "Hesco Bastion" din Anglia şi "Maccaferri" din SUA.

Gabionul este definit în dicţionare ca fiind un coş din nuiele sau din sârmă, umplut cu pământ, pietriş sau alte materiale granulare şi folosit ca parapet sau pentru consolidarea digurilor, podurilor, barajelor etc.1

GABION, gabioane, s.n. - Coş de nuiele sau din sârmă umplut cu pământ, cu pietriş etc., care serveşte la apărarea malurilor de valuri, la construirea barajelor etc. - din franceză - gabion.2

GABION s.n. - Coş de nuiele sau de sârmă, umplut cu pietriş sau cu alt material rezistent la apă şi folosit pentru a întări malurile apelor sau diferite construcţii hidraulice.3

Etimologic, cuvântul "gabion" provine şi din italiana veche, din cuvântul gabbione, augmentativul lui gabbia, reprezentând o cuşcă sau o carcasă de mari dimensiuni.

Gabioanele pot avea forme paralelipipedice sau cilindrice ce pot fi umplute cu pământ, nisip, pietriş sau alte materiale şi utilizate în diferite domenii, printre care la lucrările de inginerie civilă, construcţia de drumuri, aplicaţii militare, controlul eroziunii terenului, îndiguiri sau fundaţii de construcţii.

Aceste tipuri de materiale gabionare au fost folosite la lucrări de protecţie încă din perioada feudală, confecţionându-se din nuiele şi umplute cu pământ sau pietriş, pentru a proteja piesele de artilerie şi echipajele care le deserveau.

 

Figura nr.1 Gabioane medievale

În perioada medievală, gabioanele folosite la lucrări de protecţie militare aveau forme cilindrice, deschise la capete, având avantajul că erau uşoare, facilitând transportul acestora în carele ce transportau muniţia, mai ales dacă acestea erau confecţionate cu diferite diametre pentru a fi introduse una în alta, ocupând astfel şi puţin spaţiu de transport. La ajungerea la locul de utilizare puteau fi poziţionate repede în picioare, umplute cu pământ astfel încât să formeze un zid eficient de protecţie în jurul pieselor de artilerie.

În prezent, aceste celule gabionare sunt confecţionate din plase metalice din sârmă sudată sau împletită, uniform partiţionate, putând fi interconectate cu alte celule gabionare prin elemente de legătură, astfel încât să formeze la locul de montare, după umplere, structuri monolitice sau pereţi flexibili şi permeabili cu diferite roluri, în funcţie de domeniul de utilizare.

Figura nr.2 Realizarea unei structuri de protecţie
din celule gabionare
Figura nr.3 Montarea celulelor gabionare

Astfel, printre caracteristicile structurilor realizate din celule gabionare se enumeră:

a) flexibilitatea – supuse la diferite forţe de întindere sau compresiune, flexibilitatea structurilor gabionare le permite să se deformeze la acţiunea acestor forţe, în loc să le facă să cedeze şi să se rupă. Această caracteristică previne pierderea stabilităţii structurii construite. Deformarea structurilor gabionare utilizate la fundaţiile diferitelor construcţii, datorită acţiunii greutăţii structurii de deasupra sau a eforturilor interne ce apar, constituie o caracteristică funcţională, ce reprezintă mai degrabă un beneficiu adus structurii decât un dezavantaj;

b) rezistenţa – datorită faptului că celulele gabionare sunt legate între ele formând o structură monolitică, rezistenţa acestora creşte deoarece plasa de sârmă a gabionului se comportă bine şi preia diferitele eforturi de întindere. Scheletul din plasă de sârmă nu reprezintă numai o simplă cutie pentru a fi umplută cu diferite materiale, ci şi o întărire a întregii structuri. Pentru o rezistenţă mai bună, celulele gabionare au fundul realizat dintr-un alt perete din plasă de sârmă, cu rol de diafragmă, care să preia eforturile de întindere şi să împiedice deformarea laterală a pereţilor ca urmare a împingerii umpluturii din interior sau datorită acţiunii greutăţii permanente a celulelor dispuse deasupra sau a structurii care reazemă pe structura gabionară. Eficienţa structurilor creşte o dată cu trecerea timpului datorită faptului că pământul din interior, umezit datorită precipitaţiilor atmosferice sau ascensiunii capilare, precum şi vegetaţia ce va creşte în acesta, transformă structura gabionară într-o construcţie rezistentă;

c) permeabilitatea – spaţiile interstiţiale dintre materialele granulare cu care sunt umplute celulele gabionare oferă un grad mare de permeabilitate, eliminând apa din interior fără a fi antrenat şi materialul de umplere datorită materialului geotextil cu care este căptuşită celula gabionară;

d) economia – celulele gabionare sunt mult mai ieftine decât orice alt material de construcţie iar, în privinţa materialelor de umplere, acestea se procură la locul de montare a structurilor gabionare;

e) timpul redus de montare, cu forţă de lucru necalificată şi umplerea mecanizată a gabioanelor;

Figura nr.4 Zid de protecţie din celule gabionare

 

Figura nr.5 Umplerea mecanizată a gabioanelor

 

Unul din avantajele majore ale utilizării celulelor gabionare îl constituie şi spaţiul redus necesar pentru transport sau depozitare.

Figura nr.6 Gabioane pliate

Astfel, structurile gabionare pot fi montate rapid şi cu economie, în toate situaţiile şi sunt corepunzătoare a fi folosite atât în zone de munte sau în zone de teren dificil (frământat, umed, mlăştinos, noroios, tasabil etc.). Acolo unde terenul este moale şi prezintă caracteristici de tasare în locul de montare a structurilor gabionare, capacitatea acestor structuri de a se deforma le face să fie de preferat în locul pereţilor din beton care şi-ar pierde stabilitatea.

Montarea structurilor gabionare constă în pregătirea sumară a suprafeţei terenului, deplierea lor, punerea în poziţie verticală, realizarea conexiunilor dintre celulele gabionare şi umplerea acestora cu materiale granulare procurate la faţa locului.

File:Iraqi Hesco.JPG File:Hesco.jpg
Figura nr.7 Deplierea gabioanelor şi
punerea lor pe poziţie
Figura nr.8 Umplerea  gabioanelor

Principiul protejării personalului şi echipamentului împotriva focului adversarului sau împotriva exploziei bombelor de aviaţie ori a proiectilelor de artilerie este similar cu cel al structurilor protective realizate din saci de nisip sau a bermelor din pământ.

Celulele gabionare îşi găsesc aplicabilitate la realizarea diferitelor lucrări de protecţie a forţelor campate în bazele militare din teatrele de operaţii:

 

a) ridicarea zidurilor de apărare şi realizare a securităţii perimetrale a bazelor militare;

File:Camp marmal02.JPG
 

b) protecţia perimetrală şi realizarea incintelor depozitelor de muniţii;

 

c) amenajarea adăposturilor pentru materiale şi personal;

 

d) amenajarea posturilor de observare;

e) realizarea poziţiilor de apărare;

f) construcţia posturilor de pază;

g) realizarea punctelor de control stradale;

h) amenajarea punctelor de trecere de frontieră;

i) realizarea protecţiei diferitelor obiective care să ofere siguranţă personalului, să protejeze obiectivele militare, să ascundă activitatea ce se desfăşoară în interiorul acestora, precum şi să furnizeze un sistem defensiv împotriva atacurilor cu vehicule purtătoare de dispozitive explozive improvizate, cu proiectile de artilerie sau rachete, ori împotriva focului tras cu armamentul de infanterie.

Pentru protecţia clădirilor cu împrejmuiri perimetrale realizate din gabioane este necesară asigurarea a două intrări, distanţa dintre peretele perimetral şi clădire lăsându-se de minimum 1 metru.

Din gabioane pot fi realizate adăposturi şi pentru protecţia aeronavelor militare, acestea din urmă făcând parte din ţintele cele mai căutate de adversar. Adăposturile trebuie să permită introducerea şi scoaterea aeronavelor în / din ele, ascunzându-le de cercetarea adversarului şi de focul cu proiectile de artilerie sau cu armament de infanterie ori de atacul cu dispozitive explozive improvizate, dispuse pe vehicule.

j) amenajarea punctelor de control (management) al traficului de pe drumuri.

Concluzionând, putem spune că utilizarea zidului ca element de protecţie nu constituie un nou trend, el utilizându-se în continuare. Noutatea trendului o constituie tipurile de materiale utilizate la construcţia elementelor de protecţie a forţelor, precum celulele gabionare, care oferă numeroase avantaje cu specific militar, printre care flexibilitatea, timpul redus de montare, rezistenţa, costurile reduse, mecanizarea lucrărilor, economia de spaţiu pentru transport şi depozitare, precum şi multitudinea de soluţii tehnice pentru realizarea de structuri protective pentru o serie întreagă de destinaţii.

Utilitatea şi eficienţa acestor sisteme de protecţie a fost dovedită cu ocazia deselor participări ale forţelor noastre la misiuni în teatrele de operaţii, în cadrul unor structuri multinaţionale. De aceea considerăm că înzestrarea structurilor de geniu cu astfel de sisteme gabionare pentru realizarea lucrărilor de fortificaţie reprezintă o alternativă completelor şi materialelor (în special a sacilor de nisip) existente.

 

NOTE:
pxv

1. Noul dicţionar universal al limbii române, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2006.

2. DEX, 1998.

3. NODEX.

    





 

 

 

 

Protecţia forţelor cu ajutorul structurilor gabionare

 

Acţiunea mijloacelor de distrugere clasice asupra construcţiilor militare

 

Scutul antirachetă – o nouă dimensiune a securităţii naţionalea

 

Tancul românesc – o istorie (2)

 

 

 

 

 

 

 

 


 
  Webdesign LTC Dragos Anghelache