Header image

BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

|
|
|
|
|
|
 
 
 
 

 
 
TRANSFORMAREA FORŢELOR TERESTRE ÎN RAPORT CU PROVOCĂRILE ACTUALULUI MEDIU DE SECURITATE
Colonel dr. Adrian STROEA

 

Evoluţia mediului internaţional de securitate este caracterizată de noi provocări la adresa securităţii, generate în principal de suprapunerea unor procese precum globalizarea şi criza economică, ce se adaugă formelor clasice de riscuri şi ameninţări.

Menţinerea conflictelor, focarelor de tensiune tradiţionale, a fenomenelor de instabilitate şi criză favorizează existenţa şi intensificarea unor riscuri şi ameninţări cu impact major asupra securităţii diferitelor state.

În cadrul NATO, creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de criză şi în acest sens, şi a posibilităţilor de proiectare a forţei în spaţiile de interes se întrepătrunde permanent cu continuarea procesului de transformare a mecanismelor, structurilor şi procedurilor de luare a deciziilor.

Cu toate că pericolul unei agresiuni de tip convenţional, de mare amploare, împotriva României şi a aliaţilor săi este puţin probabil, posibilitatea apariţiei unei asemenea ameninţări, pe termen lung, nu trebuie minimalizată sau neglijată.

În acest context, procesul de transformare a Armatei României în corelare cu procesul de transformare a Alianţei reprezintă un fenomen normal ce decurge din noile orientări strategice. Finalitatea transformării se va concretiza în realizarea unei structuri de forţe mo­dernă, mai redusă numeric, profesionalizată, echipată adecvat, dislocabilă, interoperabilă, cu o capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, având o componentă de comandă şi control flexibilă, care, pe baza unor informaţii şi date optime, să aibă posibilitatea luării deciziilor specifice în timp scurt.

Fundamentul procesului de transformare şi modernizare a Forţelor Terestre îl constituie misiunile atribuite acestei categorii de forţe în concordanţă cu cele care decurg din misiunile constituţionale care revin Armatei României. Astfel, Forţele Terestre participă la: asi­gurarea securităţii României pe timp de pace; apărarea externă şi internă a statului român; participarea la apărarea colectivă; implementarea acordurilor regionale şi colective; asigurarea sprijinului adecvat pentru autorităţile statale şi locale în cazul urgenţelor civile.

Având în vedere misiunile prezentate precum şi obiectivele de transformare, Statul Major al Forţelor Terestre şi-a definit domeniile principale de acţiune, astfel că pe primul plan se situează în permanenţă misiunile internaţionale şi cele naţionale, calitatea rezultatelor şi eficacitatea acţiunilor desfăşurate de forţele angajate în îndeplinirea acestora. Totodată, este necesar a se avea în vedere, pe de o parte mi­siunile din teatrele de operaţii active, iar pe de altă parte, misiunile potenţiale pentru forţele aflate în aşteptare pentru NATO şi UE, precum şi celelalte misiuni ce pot reveni Forţelor Terestre în situaţii de urgenţă, criză, conflict sau război.

Se acordă în continuare prioritate procesului de transformare şi modernizare a Forţelor Terestre cu toate componentele sale, în conformitate cu Strategia de Transformare a Armatei, o atenţie deosebită fiind acordată componentelor principale ale Planului de implementare a Strategiei şi anume, operaţionalizarea forţelor, Obiectivele Forţei şi achiziţiile de echipamente.

Perfecţionarea şi modernizarea întregului proces de instrucţie, subsumat operaţionalizării forţelor, precum şi a suportului logistic aferent, se realizează în concordanţă cu cerinţele reale determinate din experienţa acumulată şi nevoile de standardizare, fiind cunoscut faptul că acestea se constituie în condiţii determinante ale calităţii şi succesului misiunilor reale.

Transformarea Forţelor Terestre reprezintă un proces continuu de adaptare conceptuală, structurală şi acţională la cerinţele misiunii, fiind o necesitate imperativă în noul context internaţional în care evoluează societatea românească.

Vorbind despre etapele transformării, din poziţia noastră actua­lizată în timp şi în raport cu cele mai importante elemente de conţinut şi cu factorii determinanţi, putem distinge trei etape principale, două care s-au încheiat deja şi una care este în curs de desfăşurare.

Prima etapă, derulată între anii 1990 şi 1993, etapă în care s-a acţionat independent de principalele alianţe militare, a fost caracterizată în principal, printr-o amplificare a numărului structurilor existente, ajungându-se la nouă corpuri de armată şi 61 de brigăzi de diferite tipuri.

Etapa a 2-a, am putea spune că poate fi caracterizată ca fiind Etapa Parteneriatului pentru Pace, fapt pentru care şi conţinutul transformărilor a fost din ce în ce mai mult influenţat de dorinţa noastră de a accede în structurile de securitate euroatlantice. Putem distinge trei faze, prima dintre acestea fiind cea de aplicare a programului PfP (1994-1996), cu începerea programului de realizare a interoperabi­lităţii cu forţele NATO şi a reducerilor structurale.

A urmat apoi programul PfP îmbunătăţit, faza ciclului II PARP (1997-1999), cu reduceri structurale şi numerice de personal de amploare.

În cadrul ultimei faze, cea a ciclurilor I-V MAP, s-au abordat Obiectivele de Parteneriat ce aveau să fie continuate sub altă formă şi amplificate în etapa următoare. A avut loc o restructurare decisivă a Forţelor Terestre.

Ca rezultat al acestor două etape ale transformării s-a trecut succesiv de la structura organizatorică pe patru armate de arme întrunite, la nivelul anului 1990, la cea pe corpuri de armată teritoriale şi, ulterior, la cea existentă în prezent, pe divizii de infanterie, s-au înfiinţat comandamentele de corp de armată, divizii şi brigadă, ca mari unităţi operative/tactice de bază şi s-a reorganizat învăţământul militar speci­fic prin înfiinţarea Academiei Forţelor Terestre, definirea locului Şco­lii Militare de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Terestre, stabilirea noilor structuri şi competenţe ale şcolilor de aplicaţie şi ale centrelor de instruire ale armelor/specialităţilor.

Cea de a 3-a etapă este cea în care România a devenit deja membră NATO. Principalele faze, aşa cum sunt definite şi în Strategia de Transformare a Armatei României, includ încheierea transformării structurale (2004–2007), integrarea operaţională (2008-2015) şi deplina integrare tehnică (2016-2025).

Principalele obiective ale etapei urmăresc: modernizarea structurală, doctrinară şi a înzestrării; operaţionalizarea unităţilor; finalizarea Obiectivelor Forţei; asumarea responsabilităţilor militare asociate cu calitatea de membru al NATO şi al UE care presupune participarea la apărarea colectivă, participarea la procesul de luare a deciziei şi sprijinirea ţărilor partenere.

Se cuvine să menţionăm şi faptul că, încă din anii pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană au fost iniţiate demersuri de începere a colaborării cu structurile militare şi pentru integrarea în ciclurile de planificare a apărării specifice acestei organizaţii.

În raport cu misiunile, scopul şi domeniile de responsabilitate şi cu o încadrare corespunzătoare, structura organizatorică a Statului Major al Forţelor Terestre, adoptată începând cu anul 2008, asigură conducerea marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din subordine pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război, coordonarea evaluării nivelului de pregătire a comandamentelor, marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din subordine pentru trecerea la îndeplinirea unei misiuni, organizarea mobilizării şi completării proprii, formarea şi perfecţionarea pregătirii personalului, asigurarea instruirii comandamentelor şi trupelor şi gestionarea resurselor umane, materiale şi financiare pentru realizarea şi menţinerea gradului de operaţionalizare al structurilor.

În ultimii 15 ani, Forţele Terestre au fost supuse unui amplu proces de transformare, efortul principal direcţionându-se pentru redu­cerea numărului de personal şi constituirea unor structuri mobile, bine înzestrate din punct de vedere tehnic, capabile să se raporteze adecvat diferitelor categorii de ameninţări.

În scopul îndeplinirii angajamentelor internaţionale în domeniul securităţii şi apărării la care România este parte, Forţele Terestre au luat măsurile necesare derulării procesului de operaţionalizare a structurilor stabilite şi care sunt cuprinse în Obiectivele Forţei, fiind în măsură la acest moment să destine o serie de structuri care să poată îndeplini operaţii de amploare diferită, pe teritoriul naţional, în aria de responsabilitate a NATO şi UE, precum şi într-un mediu strategic mai extins.

La includerea în planurile de operaţionalizare a structurilor necesare s-a avut în vedere în primul rând respectarea termenelor de punere la dispoziţia NATO, dar şi a modalităţilor de asigurare a capabilităţilor în ceea ce priveşte dotarea cu tehnică specifică, în conformitate cu programele de achiziţii în derulare, caracterizate prin următoarele atribute: convenabile, din prima etapă a achiziţiei; suport pe întreaga durată de viaţă; compatibile/interoperabile; interschimbabile; dislocabile; configuraţie cu arhitectură deschisă.

Principalele performanţe ce trebuie avute în vedere la moder­nizarea sau achiziţionarea tehnicii sunt: interoperabilitate; mobilitate şi capacitate de trecere sporite; putere de foc crescută; multifuncţionalitatea echipamentelor; capacitate sporită de protecţie a personalului, a mijlocului însuşi şi a echipamentelor de pe acesta; trafic rapid şi protejat al informaţiilor între mijloace şi de la acestea la alţi beneficiari; calităţi ergonomice adecvate realităţilor fizice şi psihice, psihosoma­tice şi fiziologice ale luptătorului. Trebuie menţionat faptul că aceste cerinţe sunt în concordanţă cu prevederile generale ale reglementărilor naţionale şi ale NATO.

În plus, intenţionăm să avem cât mai multe programe posibile în cooperare sau coproducţie, pentru realizarea unui suport mai uşor şi mai bun în operaţiile multinaţionale.

În mod firesc, etapele înzestrării sunt complementare etapelor de transformare în ansamblu vizând modernizarea echipamentelor, noi achiziţii şi realizarea sistemului de luptă avansat prin care Forţele Terestre să fie în măsură să-şi îndeplinească obiectivele viitoare, putând răspunde oricărui tip de provocare. Cel mai probabil, această etapizare va suferi modificări în ceea ce priveşte încadrarea în timp, principalul factor perturbator fiind resursele financiare reduse alocate acestui domeniu de transformare.

Prioritate vor avea forţele puse la dispoziţia NATO şi, în gene­ral, forţele dislocabile. Se va acorda o atenţie sporită şi forţelor care acţionează în zonele de conflict, pentru care, prin eforturi deosebite, s‑a reuşit asigurarea într-o oarecare măsură a noi tipuri de vehicule de luptă şi transport, echipamente de protecţie balistică, mijloace de comunicaţii şi armament performant. La acest moment, în urma pro­punerilor noastre, structurile specializate studiază sau testează diferite soluţii de îmbunătăţire a echipamentului individual pentru militarii dislocaţi.

Este de reţinut faptul că, indiferent de eforturile depuse în domeniul asigurării forţelor, nici cele mai performante echipamente nu pot asigura o protecţie integrală niciunei armate din lume. Dincolo de acestea este nevoie de profesionalism, respectarea procedurilor standard de operare, valorificarea lecţiilor învăţate, menţinerea unei vi­gilenţe sporite în câmpul de luptă.

Modernizarea şi eficientizarea instrucţiei are ca scop principal creşterea nivelului de pregătire al marilor unităţi şi unităţilor pentru îndeplinirea misiunilor primite. În domeniul instruirii forţelor, centrul de greutate este axat pe adaptarea întregului proces de instruire la cel aplicat în cadrul celorlalte armate ale Alianţei, pe realizarea capacităţii operaţionale a forţelor, în funcţie de resursele avute la dispoziţie, de nivelul de instruire acumulat şi, nu în ultimul rând, de dezvoltarea predictivă a calităţilor de luptător.

Instrucţia ce se desfăşoară în timp de pace trebuie să corespundă cerinţelor misiunilor pe care trebuie să le îndeplinească structurile din Forţele Terestre în situaţii de criză sau la război, adică "instruieşte-te aşa cum vei lupta“. Această axiomă trebuie să călăuzească planificarea, desfăşurarea şi evaluarea procesului de instrucţie.

Standardizarea instrucţiei este o componentă fundamentală a procesului de operaţionalizare a unităţilor şi subunităţilor destinate apărării colective în cadrul NATO, în vederea atingerii capabilităţilor solicitate şi o condiţie esenţială pentru forţele de generare/regenerare, pentru realizarea cadrului necesar furnizării de structuri viabile forţelor dislocabile.

Priorităţile în domeniul standardizării vor fi în permanent corelate cu procesul de planificare a apărării naţionale, cu sarcinile şi ce­rinţele militare de interoperabilitate NATO şi cu planurile de implementare a noii structuri de forţe a Armatei României.

Cele mai importante produse al activităţii de standardizare au fost "Programele de Instrucţie (pentru Misiune/PIM şi Individuale/PII)“. Aşa cum sugerează şi denumirea lor, aceste programe creează posibilitatea de a stabili cu uşurinţă ce activităţi de instrucţie trebuie desfăşurate de către o structură pentru a fi în măsură să îndeplinească misiunea primită. Totodată, acestea sunt de un real ajutor pentru comandanţii care conduc nemijlocit instrucţia, deoarece conţin documente de desfăşurare şi evaluare a instrucţiei gata elaborate. Standardizarea instrucţiei asigură posibilitatea organizării structurilor militare în sistem modular, pentru îndeplinirea unor misiuni specifice, fără restricţii sau limitări.

Adaptarea la tendinţele de evoluţie a spaţiului de luptă integrat înseamnă modificarea permanentă a datelor pe baza cărora se elaborează concepţii, planuri şi programe de instrucţie şi, implicit, necesitatea de reluare parţială sau integrală a procesului de analiză şi planificare. Cu alte cuvinte, în mediul fluid în care ne desfăşurăm activitatea, "singura constantă este schimbarea".

Acceptarea principiului schimbării permanente determină ca metodele de desfăşurare a instrucţiei să ţină pasul cu aceste schimbări pentru ca scopul stabilit instrucţiei – realizarea capacităţii operaţionale pentru îndeplinirea misiunii – să fie îndeplinit. Aceasta presupune o perfecţionare permanentă a metodelor de instrucţie a personalului pentru a putea îndeplini misiunea ordonată.

Modernizarea instrucţiei nu înseamnă neapărat renunţarea la acele instrumente de lucru care şi-au dovedit eficienţa în decursul timpului. Acestea trebuie perfecţionate şi generalizate. Totodată însă, nu trebuie să se manifeste reţinere pentru nou. Procesul de instrucţie trebuie racordat la tot ceea ce apare nou în domeniul transmiterii cunoş­tinţelor şi formării/menţinerii deprinderilor militarilor.

Transformarea mentalităţii este definitorie pentru optimizarea instrucţiei şi nu este uşoară, iar pentru unii ar putea fi imposibilă. De aceea, primul pas care trebuie făcut în acest sens, este autocunoaşterea, permanent însoţită de autoverificare şi dorinţa de autodepăşire. Toate acestea au o contribuţie mare la îndeplinirea dezideratului ca fiecare militar să fie un profesionist, un expert în domeniul lui. Atingerea acestui nivel de profesionalism – expert sau specialist – este o condiţie esenţială pentru punerea în aplicare a conceptului de modularitate structurală şi interoperabilitate, care să permită îndeplinirea oricărui tip de misiune asumată în cadrul Alianţei.

Concluzii

În baza angajamentelor asumate de România şi în baza hotărârilor CSAT, Forţele Terestre participă cu forţe şi mijloace sub egida NATO, UE, ONU şi în cadrul Coaliţiei Internaţionale de Luptă împotriva Terorismului pentru îndeplinirea următoarelor misiuni:

  • de apărare colectivă;
  • în sprijinul păcii;
  • de luptă împotriva terorismului;
  • individuale de observare şi monitorizare.

În contextul generat de statutul de membru al alianţei euroatlantice, operaţiile antiteroriste, acţiunile desfăşurate în medii multinaţionale şi în condiţii speciale (de deşert şi cu temperaturi înalte, arctice şi cu temperaturi scăzute, junglă, zone locuite, cu grade variabile de dezvoltare economico-socială şi diferenţe culturale majore) vor avea o pondere tot mai mare în ansamblul confruntărilor în care este probabil să fie angajate, în viitorul apropiat, Forţele Terestre Române.

Confruntările armate viitoare, indiferent de tipologia acestora – război de apărare a ţării, război de alianţă sau de coaliţie – vor fi caracterizate, în principal, prin: demasificarea forţelor militare; concentrarea mai accentuată a forţelor în punctele decisive; operaţii întrunite şi prioritar multinaţionale; reacţie rapidă şi descurajantă – inclusiv prin executarea de lovituri preventive; capacitate sporită de manevră la toate eşaloanele.

În acest context, forţele armate, în particular Forţele Terestre, vor fi nevoite să se adapteze permanent la cerinţele curente precum şi cele estimate ale câmpului de luptă modern, transformarea multidimensională fiind esenţa realizării acelor capabilităţi necesare îndeplinirii oricărui tip de misiune.

 

    





 

 

Transformarea forţelor terestre în raport cu provocările actualului mediu de securitate

 

Divizia 4 Infanterie "Gemina", pe coordonatele evoluţiei de la războiul întregirii neamului la războiul împotriva terorismului

 

Privind în trecut cu mândrie

 

Formarea şi dezvoltarea capacităţilor de conducere ale liderului militar

 

Procesul de transformare a forţelor NATO pentru operaţii speciale – actualitate şi perspective

 


 

  Webdesign LTC Dragos Anghelache