Header image

BULETIN DE TEORIE MILITARĂ EDITAT DE
STATUL MAJOR AL FORŢELOR TERESTRE

|
|
|
|
|
|
DESPRE NOI

 
 
 

 
 
OBIECTUL ŞI CLASIFICAREA FORTIFICAŢIILOR
Locotenent-colonel ing. Fănel-Eduard IORGA

 

 

Termenul "fortificaţii" se defineşte ca fiind construcţiile militare de pământ, de piatră, de beton sau alte materiale rezistente, destinate pentru a apăra forţa vie şi mijloacele de luptă proprii împotriva mijloacelor de nimicire ale adeversarului şi de a înlesni acţiunea trupelor în luptă.

În limbajul militar curent se utilizează denumirea de lucrări de fortificaţie,  care semnifică lucrări genistice realizate în scopul de a contribui la ducerea luptei, la întrebuinţarea eficientă a armamentului şi a tehnicii de luptă, la sporirea stabilităţii în conducerea trupelor, precum şi în scopul de a asigura protecţia forţei vii, armamentului şi tehnicii de luptă, împotriva mijloacelor de distrugere ale adversarului.

Fortificaţiile sunt clasificate după mai multe criterii, dintre care, cele mai importante sunt: destinaţia; durata de serviciu; gradul de protecţie; poziţia faţă de cota terenului natural.

a) Din punct de vedere al destinaţiei, fortificaţiile se realizează pentru:

- executarea tragerilor (ducerea luptei);
- punctele de comandă;
- observarea şi conducerea tragerilor;
- adăpostirea (protecţia) personalului;
- punctele medicale;
- spitale;
- protecţia mijloacelor tehnice de luptă;
- depozitarea şi protecţia materialelor;
- protecţia surselor de apă;
- unităţile productive specializate.

Fortificaţiile pentru executarea tragerilor asigură protecţia perso­na­lului care efectuează tragerea şi mijloacele adăpostite în acestea, în timpul luptei, pentru respingerea atacului executat de adversar asupra direcţiilor sau obiectivelor încredinţate pentru apărare. Ele se ampla­sea­ză pe direcţiile probabile de atac ale adversarului în raioane de apă­rare fortificate, în zone de frontieră, pe litoral sau pe căile de acces că­tre resursele naturale ale teritoriului ce favorizează organizarea zonelor de rezistenţă de lungă durată.

Lucrările pentru executarea tragerilor, de campanie, se amenajează în fâşia de apărare pe care este desfăşurat dispozitivul de luptă, astfel încât să contribuie la îndeplinirea misiunilor potrivit destinaţiei lor. În această categorie de fortificaţii se includ locaşurile şi amplasamentele de tragere, şanţurile de tragere, cazematele de diverse categorii.

Fortificaţiile pentru puncte de comandă sunt destinate protecţiei persona­lului de comandă şi a mijloacelor necesare pentru organizarea şi conducerea luptei, se amplasează în dispozitivul de luptă sau în locuri de unde se poate asigura conducerea eficientă a luptei, potrivit hotărârii comandanţiilor eşaloanelor superioare şi în conformitate cu reglementările statuate privind desfăşurarea luptei şi operaţiei. Pentru organele de conducere de stat naţionale şi judeţene, precum şi pentru apărarea civilă se execută puncte de comandă potrivit planului de pregătire a teritoriului naţional pentru apărare.

Fortificaţiile pentru observare şi conducerea tragerilor protejează personalul şi mijloacele destinate cercetării prin observare şi ascultare a adversarului, procurării datelor necesare comandanţilor şi statelor majore pentru conducerea luptei. Totodată, în funcţie de efectul tragerilor la ţintă se furnizează elemente pentru corectarea tragerilor, astfel încât eficienţa acestora să fie maximă. În cadrul raioanelor de apărare fortificate, acestea pot fi amplasate mai aproape de limita dinainte a apărării sau în apropierea punctelor de comandă.

Fortificaţiile pentru adăpostirea personalului sunt destinate pentru a proteja forţa vie împotriva mijloacelor de distrugere, asigurând pentru aceasta, în cazuri justificate, şi condiţii de lucru. Aici se includ adăposturile pentru personal de toate categoriile şi se amplasează în dispozitivul trupelor luptătoare, pe lângă punctele de comandă sau punctele medicale, în centrele populate potrivit planului de pregătire a teritoriului naţional pentru apărare. Ele sunt amenajate şi utilate astfel încât să asigure condiţii optime de viaţă pe toată perioada utilizării lor.

Tot adăposturi sunt şi alte lucrări (construcţii sau excavaţii naturale) care asigură un grad de protecţie corespunzător, cu condiţia să fie verificate din punct de vedere al rezistenţei amenajate şi utilate în acest scop.

Fortificaţiile pentru puncte medicale şi spitale de campanie sunt destinate protejării activităţii personalului medical şi a aparaturii speci­fice; se proiectează şi se amenajează ca şi adăposturile, diferind doar com­partimentarea, utilarea interioară şi condiţiile de microclimat spita­licesc.

Fortificaţiile pentru protecţia mijloacelor tehnice de luptă prote­jea­ză mijloacele de luptă (precum armamentul, aparatura de transmi­siuni, mijloacele de transport, tancurile, avioanele, elicopterele etc.), îm­potriva mijloacelor de atac ale adversarului. Pe lângă criterii de rezis­ten­ţă mecanică, ele trebuie să asigure condiţii specifice de păstrare în stare funcţională a categoriei de mijloc de luptă pe care îl protejează. In­trările (ieşirile) unor astfel de fortificaţii (adăposturi) sunt protejate de uşi sau alte construcţii.

Fortificaţiile pentru depozitarea şi protecţia materialelor sunt adă­­posturi care protejează diverse categorii de materiale, împotriva mij­loacelor de atac. Ele trebuie să asigure condiţii de depozitare şi păs­trare, în stare funcţională, specifice materialelor adăpostite. Când se fo­lo­sesc construcţiile existente supraterane sau subterane, acestea tre­bu­ie aduse la parametrii unor adăposturi noi.

Fortificaţiile pentru protecţia surselor de apă adăpostesc puţurile de apă, fântânile, rezervoarele de apă atât împotriva efectelor meca­ni­ce de distrugere, cât şi împotriva contaminării apei cu substanţe toxice, substanţe radioactive şi bacterii purtătoare de microbi patogeni folo­site în luptă. Ele trebuie să asigure etanşeitate, nepenetrabilitate, con­diţii de temperatură adecvate, precum şi rezistenţă mecanică corespun­zătoare.

Fortificaţiile pentru unităţi productive specializate adăpostesc uzine electrice, ateliere de fabricaţie şi alte obiective economice de importanţă vitală pentru producţia de război. Fortificaţiile din această categorie se realizează în perioada de pace şi au caracter permanent, cu grad înalt de protecţie. Ele trebuie să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea activităţilor potrivit destinaţiei lor.

b) În funcţie de poziţia faţă de cota terenului natural, fortificaţiile sunt:

- supraterane;
- semiîngropate;
- la nivelul cotei zero (neacoperite);
- îngropate cu tavan monostrat;
- îngropate cu tavan multistrat;
- subterane.

În unele situaţii impuse pot fi realizate fortificaţii subacvatice, la care, în grosimea de protecţie se include stratul de apă.

Fortificaţiile supraterane sunt realizate deasupra nivelului terenului, având îngropată numai fundaţia şi o parte din elevaţie, astfel încât să aibă stabilita­tea asigurată. Acestea se realizează, în condiţii impuse de cerinţele funcţio­nale, conform destinaţiei lor şi în situaţii când, în locul de amplasare precizat, durata de realizare şi costurile sunt mari din cauza solului prea tare sau a nivelului apei freatice prea ridicat. În cazul fortificaţiilor din această categorie, mijloacele de atac acţionează direct asupra structurii lor de rezistenţă, motiv pentru care pereţii şi tavanul lor au grosimi mai mari şi includ în ele materiale foarte rezistente, ceea ce măreşte costurile şi necesită tehnologii de execuţie perfecţionate.

Fortificaţiile semiîngropate au cel puţin o treime din înălţimea lor deasupra nivelului terenului natural. Restul din înălţime se află sub nivelul terenului. În această categorie intră fortificaţiile pentru executarea tragerilor (cazemate) şi observare, asupra cărora mijloacele de distrugere ale adversarului acţionează în mod direct. Partea supraterană a acestor fortificaţii se execută din materiale rezistente.

Fortificaţiile de tip neacoperit (la nivelul cotei zero a terenului) sunt excavaţii fără structura de rezistenţă ori căptuşite cu material rezistent sau cu structura de rezistenţă neacoperită de straturi de protecţie (locaşuri de tragere, tranşee, şanţuri de comunicaţie, amplasamente de tragere etc). Ele asigură protecţia împotriva gloanţelor şi proiectilelor ce acţionează paralel cu suprafaţa terenului.

Fortificaţiile de tip îngropat cu tavan monostrat sunt realizate în exacavaţii deschise şi apoi acoperite cu un strat de protecţie (tavan) din acelaşi material, de regulă din pământ. Structura de rezistenţă fiind în întregime sub nivelul terenului, efectele mijloacelor de distrugere asupra acesteia sunt diminuate sau anulate de stratul de protecţie.

Fortificaţiile de tip îngropat cu tavan stratificat sunt realizate în ex­cavaţii deschise şi apoi acoperite cu mai multe straturi de protecţie din grosimi diferite şi materiale diferite, dintre care cel puţin unul din straturi numit "de explozie", "de eclatare" sau "salteaua de protecţie" are rolul de a reduce la zero viteza de pătrudere a proiectilelor sau bom­belor, determinându-le pe acestea să explodeze cât mai departe de structura de rezistenţă. Când stratul de explozie este de tip rigid (pla­că), acesta diminuează presiunea dată de şocul (izbirea) la impactul pro­iectilelor, bombelor (rachetelor) sau a undei de şoc a exploziei mu­niţiei atomice.

În unele situaţii, în alcătuirea tavanului stratificat pot intra straturi de aer  sau de apă.

Fortificaţiile subterane sunt executate prin excavări subterane, lă­sân­du-se ca element de protecţie straturile naturale de pământ (rocă). Se execută în formă de galerie, de regulă în zone muntoase-deluroase.

c) După durata de serviciu, fortificaţiile sunt:

- de campanie;
- permanente.

Fortificaţiile de campanie sunt realizate de trupe, în cadrul activităţii de amenajare genistică a terenului în campanie, pentru o durată de timp scurtă, folosindu-se materiale de construcţii din zonă sau comple­te de fortificaţii executate industrial. La realizarea lor participă subuni­tă­ţile din toate armele. Cele ce au complexitate mai mare, cum sunt punctele de comandă, adăposturile pentru personal, se execută de că­tre subunităţile de geniu specializate cu mijloace mecanizate destinate acestui scop. Lucrările de campanie pentru tragere (locaşurile de tra­ge­re cu armamentul de infanterie, amplasamentele de tragere pentru pie­se­le de artilerie şi rachete etc.) sunt de regulă de tip semiîngropat. Când se execută în zăpadă sau în teren stâncos, aceste lucrări pot fi supra­terane, folosind ca material de protecţie zăpada bătătorită, res­pectiv piatra.

Completele de fortificaţii executate industrial sunt elemente sau subansam­bluri prefabricate, montabile-demontabile, care constituie produse ce intră în înzestrarea armatei. Sunt realizate din materiale uşoare (mase plastice, lemn, pânză etc.), uşor transportabile, putând fi întrebuinţate de mai multe ori.

Sunt incluse în categoria fortificaţiilor de campanie datorită folosirii lor numai pe durata pregătirii şi desfăşurării acţiunilor de luptă, în restul timpului ele fiind depozitate (fabricate) ca produse militare de inventar.

Fortificaţiile permanente sunt lucrări de apărare complexe, ingine­reşti, con­struite din beton armat de marcă superioară monolit. Folo­si­rea prefabri­catelor de beton se limitează la fortificaţii de tip îngropat (adăposturi, puncte de comandă etc.) şi subterane. Ele asigură un grad de protecţie mare; sunt proiectate să reziste la acţiunea proiectilelor şi bombelor clasice de orice cali­bru precizat în proiect şi la efecetele exploziei muniţiei nucleare atunci când explozia acestora nu se produce în contact direct cu construcţia respectivă.

Amplasarea fortificaţiilor permanente se face în locuri alese judicios, pe alinia­men­te sau în raioane fortificate, pe direcţii principale de interzis prestabilite, precizate în planul de pregătire a teritoriului naţional pentru apărare. Sunt construite în perioada de pace sau pe timp de război pe aliniamentele de apărare ce se pregătesc în adâncimea dispozitivului de luptă propriu.

Fortificaţiile permanente destinate pentru ducerea luptei şi pentru observare pot să aibă structura mixtă, din beton şi cupole de oţel.

În categoria fortificaţiilor permanente se includ cazematele de toate cate­gorii­le, adăposturile executate în timp de pace pentru principalele eşaloane de con­ducere militare şi guvernamentale, pentru populaţia civilă, precum şi toate adăposturile cu destinaţie specială (spaţii productive subterane, galerii de comunicaţii subterane etc.).

d) După gradul de protecţie pe care se află, fortificaţiile care au struc­tura de rezistenţă pot fi:

- de tip uşor;
- de tip greu.

Gradul de protecţie este măsura determinată de mărimea (calibrul) mijloacelor (efectelor) de distrugere în care o lucrare de fortificaţie asigură protecţie potrivit destinaţiei ei.

Din categoria fortificaţiilor de tip uşor fac parte lucrările care rămân stabile şi îşi păstrează proprietăţile de protecţie la acţiunea următorilor factori distructivi luaţi în ansamblul lor:

- gloanţele armamentului de infanterie;
- explozia proiectilelor de artilerie şi bombelor de aviaţie (clasice) la dis­tan­ţe şi calibre determinate în funcţie de destinaţia lucrării de fortificaţie;
- suprapresiunea în frontul undei de şoc dată la explozia muniţiei nu­cle­are de până la 0,1 Mpa, în condiţiile în care stratul de acoperire de pământ este 130 cm;
- radiaţia penetrantă provenită din explozia muniţiei atomice şi cu neu­troni de până la 45.000 roentgeni şi a efectului termic de până la 100 kcal/cm2;
- impulsul electromagnetic şi alte câmpuri fizice;
- substanţe chimice şi substanţe radioactive de luptă; până la definirea acestei categorii de fortificaţii s-a avut în vedere un adăpost de tip îngropat cu tavan de protecţie monostrat. Caracteristicile de protecţie menţionate sunt proprii fortificaţiilor de campanie.

Fortificaţiile de tip greu sunt construcţii solide care rămân stabile şi asigură protecţie totală cel puţin la acţiunea următoarelor mijloace (efecte) de distrugere:

- loviturile directe cu bombe de aviaţie cu masa (calibrul) de 300 kg;
- proiectilul de artilerie calibru de până la 203 mm (viteza de contact Vr ≤300 m/s şi unghiul de contact  α ≤ 55o);
- suprapresiunea în frontul undei de şoc dată de explozia muniţiei nucleare ΔPf ≥20 daN/cm2;
- radiaţia penetrantă provenită din explozia muniţiei atomice şi a celei cu neutroni, precum şi a acţiunii termice mai mare de 100 kcal/cm2;
- substanţe toxice de luptă, mijloace bacteriene şi substanţe radioactive de luptă de orice doză şi concentraţie.

Fortificaţiile din această categorie se calculează pentru fiecare caz concret de încărcare precizat. Caracteristic pentru fortificaţii de tip greu sunt adăposturi de tip îngropat cu tavan stratificat de diverse destinaţii şi, în general, toate lucrările de fortificaţii permanente.





 

 

 

 

Arma termobarică

 

Obiectul şi clasificarea fortificaţiilor

 

Gladiatori cibernetici

 

Tehnici de compresie a imaginilor în tehnologia multimedia

 

 

 

 

 

 

 


 
  Webdesign LTC Dragos Anghelache